Dan Petrescu a făcut un anunț extrem de important imediat după meciul dintre CFR Cluj și Rapid București, încheiat cu scorul de 3-2. Tehnicianul a declarat că vor veni cel puțin trei transferuri cu care să devasteze FCSB în sezonul viitor.
„Bursucul” a susținut că este vorba despre jucători cel puțin de nivelul lui Bîrligea și Otele, principalii marcatori ai ardelenilor în actualul sezon de Superliga României.
Dan Petrescu a revenit cu o victorie pe banca celor de la CFR Cluj. Ardelenii au reușit să se impună în fața celor de la Rapid București, scor 3-2, și par favoriți la ocuparea locului secund la finalul actualului sezon de Superliga României.
La finalul partidei din Gruia, „Bursucul” a anunțat că echipa are nevoie de trei jucători care să-i poată înlocui pe Daniel Bîrligea și Philip Otele, principalii marcatori ai echipei din actualul sezon.
„Nu eram pregătit să intru așa de repede în pâine și nu mi-a fost ușor toată săptămâna. Nu vreau să îmi asum merite, dar patronul m-a chemat să ajut. Am sperat să nu încurc. Echipa e puternică, Rapid a jucat foarte bine. Au jucat bine cu FCSB, cu Farul și Craiova. Rapid are un lot foarte bun, o bancă foarte bună. Ceva acolo se întâmplă pentru că nu ai cum să ai asemenea jucători și să nu câștigi un meci. Jucătorii noștri au spirit și indiferent de cine vine, CFR vrea să câștige mereu campionatul. Anul acesta nu s-a reușit, dar la anul sperăm să reușim să câștigăm campionatul.
E o problemă că nu avem jucători care să-i înlocuiască pe Bîrligea și Otele. Dacă eram eu aici, cred, erau încă doi sau trei jucători pe care să-i folosești, la același nivel. Cei doi joacă pentru echipă, sunt în formă, sperăm să fie la fel în continuare”, a declarat Dan Petrescu, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER