Dan Petrescu anunță o revoluție a transferurilor la CFR Cluj și îi cere lui Nelu Varga să mai facă încă șase achiziții de top, pentru ca ardelenii să se lupte cu șanse reale la titlu și să ajungă cât mai departe în cupele europene.
Totodată, experimentatul tehnician a dezvăluit care sunt fotbaliștii din lotul lui care nu-i plac în acest moment și a cerut întăriri serioase pentru posturile respective.
Dan Petrescu s-a întors pe banca celor de la CFR Cluj și vrea să-i conducă pe ardeleni către un nou titlu. Astfel, antrenorul i-a solicitat lui Nelu Varga să mai facă șase transferuri de top, pentru ca echipa lui să poată lupta atât în campionat cât și în cupele europene.
„Simt că avem nevoie de jucători de valoare. Așa, avem mulți fotbaliști aici, dar eu vreau jucători de valoare ca să mă bat la titlu și să avem succes în cupele europene.
Nu sunt convins de fundașii centrali dacă suntem bine, vreau unul sau doi atacanți, plus doi la mijloc dacă va pleca Muhar. Problema numărul unu este să rezistăm în Europa, în campionat mai avem timp să revenim”, a declarat Dan Petrescu, în timpul unei conferințe de presă.
CFR Cluj a debutat deja în noul sezon de Superliga României și în prima etapă a întâlnit-o pe Dinamo București. Ardelenii au avut parte de un meci extrem de dificil. „Câinii” au condus cu scorul de 2-0, dar trupa lui Dan Petrescu a revenit rapid pe tabela de marcaj și a reușit să întoarcă scorul și să se impună cu 3-2.
În a doua etapă, CFR Cluj se va deplasa în Giulești, unde va da piept cu Rapid București, trupă care în prima etapă a remizat, scor 1-1, pe terenul celor de la UTA Arad.
Dan Petrescu a vorbit despre programul echipei pe care o antrenează și a declarat că Rapid are un avantaj mare în meciul care se va disputa sâmbătă, 20 iulie, începând cu ora 22.00.
„Primele etape sunt foarte grele. După Dinamo vine Rapid, apoi Craiova și U Cluj. Meciuri tari! La Rapid a fost mereu foarte greu, fanii ajută foarte mult jucătorii, iar venirea noului antrenor va da un impuls jucătorilor. Au schimbat sistemul, au adus jucători noi, chiar dacă nu toți titulari, dar lotul e mult mai bun. Mă aștept să fie mai buni decât la meciul cu UTA”, a mai spus Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER