Dan Petrescu, coșmaruri înaintea meciului cu Rapid! Detaliul care i-a făcut nopți albe antrenorului lui CFR Cluj înaintea debutului în Liga 1 | SPECIAL
CFR Cluj are coșmaruri înaintea meciului cu Rapid, iar finalurile de repriză au ajuns să devină o mare problemă pentru echipa lui Dan Petrescu în acest debut de sezon.
Atât în Supercupa pierdută cu Sepsi, cât și cu Pyunik Erevan, CFR Cluj n-a avut forța să gestioneze ultimele minute, adunând în total trei meciuri fără vreo victorie.
CFR Cluj nu va produce peste 15 milioane de euro, cât ar fi însemnat calificarea în grupele Champions League nici dacă va câștiga Conference League. Acolo unde va fi destul de greu chiar să ajungă în faza grupelor.
Finalurile de repriză, coșmar pentru CFR Cluj cu Sepsi și Pyunik
Apărarea nu mai este punctul forte pentru CFR Cluj, iar acest lucru s-a simțit și în Supercupa României: la Arad, Sepsi s-a impus cu 2-1.
CFR Cluj a marcat repede, dar gruparea din Sfântu Gheorghe a egalat în prelungirile primei reprize, prin Matei, obținând victoria cu golul lui Rondon, din minutul 85.
Povestea s-a repetat și în returul cu Pyunik, atunci când nimeni nu a anticipat un dezastru. Și totul a început bine. Cu armenii, Boateng a marcat după șase minute, însă CFR Cluj tot nu a reușit să obțină victoria și nici măcar să se califice.
Gajic a egalat în minutul 89 și a împins partida în prelungiri, iar apoi a făcut 2-2 tot în ultimul moment, în minutul 119.
„Singurul minus pe care îl avem este că nu vom reuși să dezvoltăm, așa cum ne-am propus, în situația în care ne-am fi calificat cel puțin în grupele Europa League. La capitolul dezvoltare vom suferi, dar în rest clubul va merge în continuare. Investiții în baze sportive, academie, schimbare gazon și așa mai departe”, a declarat președintele CFR-ului, Cristi Balaj, pentru Prima Sport.