CFR Cluj a reușit să se impună pe terenul celor de la Oțelul Galați, scor 0-1, într-un meci restant din etapa a 6-a a Superligii României, iar Dan Petrescu a oferit o declarație total neașteptată la finalul meciului.
Tehnicianul ardelenilor a vorbit despre jocul prestat de echipa pe care o pregătește dar și despre trupa pregătită de Dorinel Munteanu și este de părere că Oțelul a fost echipa mai bună.
CFR Cluj a reușit să se impună pe terenul celor de la Oțelul Galați, scor 0-1, într-un meci restant din etapa a 6-a a Superligii României, iar Dan Petrescu a oferit o declarație total neașteptată la finalul meciului. Tehnicianul ardelenilor a vorbit despre jocul prestat de echipa pe care o pregătește dar și despre trupa pregătită de Dorinel Munteanu și este de părere că Oțelul a fost echipa mai bună.
„Da, se pare că în ultimele două deplasări a fost scorul care îmi palce mie, 1-0, mai ales în deplasare. Spiritul nostru s-a întors, luna noiembrie parcă e mai bună cu noi. Am luat șapte puncte în trei meciuri în deplasare. Clasamentul nu arată rău, trebuie să ne concentrăm, avem o pauză. După, vine un meci greu acasă, cu Rapid, care este într-o formă excelentă. Noi nu am încercat să ne apărăm, dar Oțelul ne-a făcut să ne apărăm. Au fost mai buni. Am dat multe goluri în acest sezon. Astăzi îmi doream mai mult în atac, dar nu ne-au lăsat.
Au făcut un joc bun, dar nu au avut multe ocazii. Faza golului a fost foarte frumoasă, Fica a fost cel mai bun jucător al nostru. Toți merită felicitări. Ne mai trebuie ceva, trebuie să ne calificăm în play-off. Să ne uităm ce e în față, e incredibil. Dacă pierzi două, trei meciuri, ești afară din play-off. Toate echipele care sunt acolo sus au câștigat etapa aceasta. Această victorie e incredibil de importantă, mi-a plăcut spiritul băieților. În ultimii doi ani, la Galați nu prea a câștigat nimeni. Sunt pregătiți fizic.
Vedem ce ne mai trebuie, trebuie să facem un prim 11 stabil, încă nu îl avem. Rezultatul contează, am jucat foarte bine cu U Cluj, cu Craiova, cu FCSB, cu Sepsi, dar nu am bătut. Azi am jucat mai puțin bine, am bătut. Matei Ilie era puțin emoționat, motivat. E bine că a făcut un meci bun, nu a făcut greșeli. Mircea Lucescu mi-a spus că e în vederile lui. Mă bucur pentru convocarea lui, e clar că Mircea Lucescu are ochi”, a declarat Dan Petrescu, la DigiSport.
Chiar dacă nu au prestat cel mai bun joc din acest sezon, fotbaliștii de la CFR Cluj sunt fericiți pentru că au obținut toate cele trei puncte la Galați. Matei Ilie a vorbit despre acest lucru dar și despre convocarea la echipa națională a României.
„Un meci greu, este un teren greu la Galați. Ne-am propus victoria, chiar dacă jocul nu a fost cel mai bun. Cele trei puncte contează. Noi continuăm să lucrăm și rezultatele se vor vedea. Este un sentiment unic, o mândrie enormă și de abia aștept să merg la echipa națională. Nu-mi venea să cred când am aflat. Dan Petrescu ne-a spus să ținem de minge și să câștigăm duelurile unu contra unu”, a declarat Matei Ilie, la finalul partidei
Alin Fică este conștient de faptul că meciul de la Galați a fost unul extrem de echilibrat și a declarat că CFR Cluj își dorește să lupte pentru câștigarea titlului.
„Suntem mai liniștiți și vrem să punem lucrurile la punct. Cred că a fost un meci 50-50, spre final ne-au dominat, dar pot spune că am meritat victoria. Nu știm dacă primim patru zile libere, așteptăm să vedem ce decide mister. Sperăm că vom avea câteva zile de vacanță. Pentru noi este important să ne batem la câștigarea campionatului, știți că CFR are ADN de campioană. Ne batem întâi pentru play-off, apoi la câștigarea campionatului”, a declarat Fică.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Djokovic, care a explicat ce a simțit în momentul în care a decis să șuteze și să trimită mingea în poarta celor de la Oțelul Galați.
„A fost o luptă, un teren un pic greu și un adversar puternic, care joacă bine, mai ales acasă. Ne bucurăm de cele trei puncte și că ne-am întors pe locul doi. Începem pe un drum bun, sper. Când ai experiență, simți când dai la port că poate fi gol. Așa am simțit și eu. Am jucat pragmatic, mereu am dat impresia că adversarul poate ajunge la poartă.
Poate s-a schimbat echipa, pentru că sunt mai mulți tineri, e de bine pentru ei. Să câștigi e cel mai important. Trebuie să dovedim în meciurile care vin, cu Rapid și Craiova. Sunt meciurile adevărate, în care putem să arătăm adevărata noastră valoare. 1-0, trei puncte și să ne întoarcem acasă cu bucurie. Sperăm la patru zile libere, dar nu cred că va fi chiar așa”, a declarat Djokovic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER