Dan Petrescu, ieșire nervoasă la adresa unui jucător: „Incredibil! Eu nu mai înțeleg fotbalul, are contract cu noi și joacă la alții”
Dan Petrescu a avut o ieșire nervoasă la adresa lui Roger, fotbalistul care a ales să o părăsească pe CFR Cluj și să revină la UTA Arad, în ciuda faptului că este în continuare legat contractual de campioana României.
Dan Petrescu, ieșire nervoasă la adresa lui Roger
Tehnicianul ardelenilor s-a „plâns” de lotul pe care îl are la dispoziție, neconform cu propriile pretenții, și a adus aminte de situația brazilianului care va evolua împotriva trupei din Gruia în runda următoare din Superliga.
Roger a părăsit-o pe CFR Cluj, nemulțumit de faptul că a fost exclus de pe lista A trimisă la LPF, și a ales să se întoarcă la formația arădeană care îl ceda campioanei în urmă cu un an.
„Am zis-o mereu, nu avem un lot cum mi-aș dori să fie, mai larg, ni se taie jucători, pleacă jucători. Roger, care trebuia să fie la noi, joacă împotrivă noastră joia viitoare.
Eu nu mai înțeleg fotbalul, ce se întâmplă, ce reguli sunt în fotbalul ăsta. Are contract cu noi și el pleacă atunci când vrea. Pe mine mă depășește. Avea contract cu noi, a plecat și joacă la alții.
Din cauză că n-avem voie pe listă, că nu ne lasă nu știu cine. Ce listă, mă? Lăsați-ne și pe noi liberi, că am jucat 45 de meciuri. Să ne lase în pace cu lista asta, mi se pare penibil, nu poți impune câți jucători să punem și câți nu.
Mi se pare incredibil asta! E problema numărul unu, că nu avem jucători, mai ales de atac”, a „tunat” Dan Petrescu.
-
35 de meciuri și 5 pase decisive a bifat Roger în acest sezon, în toate competițiile, pentru CFR Cluj și UTA Arad
-
600.000 de euro este cota de piață a brazilianului, conform Transfermarkt.com
Cristi Balaj a dezvăluit că Roger va fi acționat în instanță
Cristi Balaj a precizat că va începe un proces între Roger și CFR Cluj, deoarece clubul și-ar fi respectat toate îndatoririle contractuale față de brazilian.
„Va fi un proces. Nu există nicio decizie. Roger și-a denunțat contractul, dar va fi un proces, pentru că noi i-am asigurat toate condițiile conform contractului. Vom vedea ce se va decide, nu e corect să ne antepronunțăm.
Azi, după-amiază, a depus cererea. Roger și-a denunțat contractul spunând că nu l-am trecut pe lista A. Noi am trimis o adresă și i-am oferit posibilitatea să fie trecut, l-am invitat la club, dar nu a venit. A trimis o adresă.
Era pe listă la Conference League, la Cupa României, la una dintre echipele pentru Liga 1. A fost în cantonament, făcea antrenamente cu echipa mare. Și și-a denunțat contractul pentru că așa a fost sfătuit. Mie îmi pare rău că ei au decis să se comporte așa. Noi am încercat să-i dăm condițiile cele mai bune.
La noi, a avut trei competiții în care să joace, la UTA va juca doar în una! Așa a fost sfătuit, mă depășește. Noi l-am invitat și astăzi la ora 9. Dacă chiar doar Liga 1 îl interesează, i-am dat două variante din Liga 1 să meargă împrumut, cu aceleași condiții financiare, deci nu pierdea bani. Și a refuzat!
Bine, mă, deci Liga 1 nu vrei, atunci hai să te punem înapoi pe listă, că exista o procedură. I-am zis să vină la ora 9, să facem documentele. N-a venit! Păi, ce vrei atunci? El era pe listă, dar acum ne-a obligat să-l scoatem, pentru că și-a denunțat contractul. A fost prost sfătuit”, a declarat Cristi Balaj pentru Antena Sport.