Dan Petrescu, nervos că pleacă jucătorii de la CFR Cluj. Antrenorul e nemulțumit de strategia clubului. „Noi trebuia să avem altă abordare. Asta e culmea. Vrem și obiective”

FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

CFR l-a prezentat astăzi pe Mihai Popa, portarul venit să-l înlocuiască pe Răzvan Sava, care este așteptat vineri la Udinese, echipa cu care echipa din Gruia și jucătorul s-au înțeles deja.

Pe Dan Petrescu îl supără faptul că i se vând jucători în timpul preliminariilor pentru Conference League și a avut un discurs care i-a vizat pe conducătorii din Gruia.

Dan Petrescu e nemulțumit că pleacă jucătorii de la CFR Cluj

„Unii din ei mi-e frică că se mai scrie și prin ziare că pleacă după meci, că se duc în altă parte și asta nu-mi convine, sincer vă spun. Nu știu cât de concentrați vor fi acești jucători care poate au semnat sau nu știu. Nici eu nu prea știu pe unde sunt. Citesc și eu prin ziare și tare mă tem să nu-i afecteze pe jucători aceste zvonuri. Mă refer la Sava, la Muhar, Bîrligea… Nu mi se pare corect. Noi trebuia să avem altă abordare, după părerea mea: «Nici un jucător nu pleacă decât după ce se termină această campanie de Europa». Dar, din păcate n-am avut această abordare și asta nu mă face fericit”, s-a plâns Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj.

„Nu era normal să stăm toți și să zicem: «Nu pleacă nimeni până nu ajungem în grupe»?”

Dan Petrescu s-a enervat la conferința de presă, pe acest subiect: „Asta e culmea. Vrem și obiective, vrem și aia, vrem și aia, dar nu era normal să stăm toți și să zicem «Nu pleacă nimeni până nu ajungem în grupe»?. Dar realitatea este alta și pentru acest lucru eu sunt îngrijorat, sincer. Eu nu mă bag la prețuri. Eu vreau ca echipa CFR Cluj să se califice. Ăsta e scopul meu. Pentru că antrenorul răspunde de rezultate. Restul vorbesc. Dar când se pierde meciul, întotdeauna eu sunt de vină, dar nu e chiar așa. Antrenorul nu e mereu de vină. Când schimbăm 10 jucători de la un meci la altul și pierdem un meci, tot antrenorul e de vină. Nimeni nu vede faptul că noi am schimbat 10 jucători. Dar sper să nu fi sacrificat campionatul degeaba. Sper să avem o calificare”.

Publicat: 14 08. 2024, 22:34