Dan Petrescu nu se dezminte! Declarație fabuloasă a „Bursucului”, înaintea duelului cu Inter d’Escaldes: „E o deplasare de 8-9 ore! Va fi foarte greu, credeți-mă! E posibil orice”
Dan Petrescu a participat la conferința de presă premergătoare partidei cu Inter d’Escaldes, în cadrul căreia a oferit o declarație fabuloasă despre dubla împotriva campioanei Andorrei.
În stilul său caracteristic, deși va întâlni o echipă de semi-profesioniști, „Bursucul” a declarat că va fi extrem de greu să câștige în Andorra, deoarece vor petrece cel puțin 8-9 ore pe drum până la destinație.
Mai mult, un alt impediment în obținerea unui rezultat pozitiv este, în ochii lui Petrescu, faptul că la Escaldes se joacă pe teren sintetic, suprafață pe care se poate întâmpla orice, potrivit tehnicianului.
Dan Petrescu nu se dezminte! Declarație fabuloasă a „Bursucului” înainte de duelul cu Inter d’Escaldes: „E o deplasare de 8-9 ore! Va fi foarte greu, credeți-mă!”
Antrenorul a făcut referire și la partida disputată de CFR Cluj în sezonul precedent, cu Marius Șumudică la timonă, împotriva celor de la Lincoln Red Imps, din Gibraltar. Atunci, tot pe teren sintetic, ardelenii s-au impus la limită, cu 2-1, după ce adversarii deschiseseră scorul.
„Va fi o deplasare de 8-9 ore în Andorra, 3 ore zborul până la Barcelona, 3 ore autocarul, plus cât stăm prin aeroport… credeți-mă, va fi foarte greu. Jucăm pe teren sintetic, a mai pățit-o CFR în Gibraltar. Pe teren sintetic e posibil orice, dacă nu știi nimic”, a declarat Dan Petrescu.
Și înaintea partidei cu Pyunik Erevan, antrenorul campioanei a oferit o declarație care a stârnit amuzamentul public, însă ulterior, timpul i-a dat dreptate „Bursucului”, după ce armenii chiar au reușit să o elimine pe CFR Cluj.
„I-am studiat, am vorbit și cu antrenorul lor, îl știu, e foarte bine pregătit, au și un staff numeros. Au venit de două zile în Cluj. Ultima oară când a jucat o echipă din Armenia la Cluj a venit ori în ziua meciului, ori cu o zi înainte, după ce au zburat 10 ore prin toată Europa. Ei au venit cu charter-ul, au făcut două ore. Stau la un hotel foarte bun din Cluj, 41 de single (n.r.- camere de o persoană), fiecare singur… Sunt foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere! Sunt conștient de importanța și de dificultatea acestui meci, fotbalul este imprevizibil, totul e posibil mâine”, a spus Petrescu, înaintea returului cu Pyunik.