Dan Petrescu, prima reacție după scandalul monstru făcut în fața lui Gică Hagi. Mama „Bursucului” i-a văzut ieșirea la TV și l-a sunat imediat: „Vrei să mori pe teren?”
Dan Petrescu a oferit prima reacție după ce a provocat un scandal monstru la finalul meciului CFR Cluj – Farul Constanța, 1-2, chiar sub ochii lui Gică Hagi.
Dan Petrescu, prima reacție după scandalul monstru făcut în fața lui Gică Hagi.
Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, nu și-a mai stăpânit nervii după ce Gică Hagi l-a învins în ultima etapă a play-off-ului. „Bursucul” a plecat glonț pe gazon, după ce a auzit fluierul de final, și a început să strige și să gesticuleze nervos în direcția elevilor fostului său coechipier din Generația de Aur. În plus, Dan Petrescu a fost la un pas de bătaie cu directorul sportiv al campioanei, Zoltan Iașko.
Tehnicianul lui CFR Cluj a oferit miercuri, la trei zile după meciul cu Farul, prima reacție privind scandalul pe care l-a declanșat în Gruia.
„Nu am vorbit după meci, m-am simțit chiar rău. E clar că am greșit. Mi-am și cerut scuze față de Hagi și Iașko, i-am și sunat.
Sunt foarte multe care s-au adunat. Nu aveam voie să fac ce am făcut. Îmi cer scuze nu doar celor de la Farul, ci tuturor care m-au văzut”, a declarat Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Mama lui Dan Petrescu i-a văzut ieșirea la TV și l-a sunat imediat: „Vrei să mori pe teren?”
Ieșirea lui Dan Petrescu de la finalul meciului CFR Cluj – Farul a fost văzută în direct și de mama acestuia, care a început să își facă griji privind starea de sănătate a antrenorului.
Aceasta a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe fiul ei, căruia i-a transmis că nu își face bine dacă se consumă atât de mult.
„Cel mai supărat sunt că mama mea mi-a zis «ce faci, mamă? Vrei să mori pe teren?». Săraca, la 80 și ceva de ani stă să vadă cum îmi dau viața pe teren.
Asta a fost o greșeală de-ale mele, în primul rând trebuie să mă gândesc la sănătatea mea. Dar așa sunt eu, când pierd câteodată îmi pierd controlul. Și 2-3 zile după meci nu îmi place să vorbesc, indiferent că e victorie sau. Îmi place să mă liniștesc. Mai ales că m-am simțit și rău după meci, am avut și tensiune. Sper să nu se mai întâmple și regret, asta e tot.
Fiecare face ce vrea, joacă așa cum vrea, e clar că au jucat meciul vieții. Așa s-a văzut. Inexplicabil, dar e problema lor. Au venit să câștige, au câștigat, felicitări, dar echipa mea a făcut un joc bun. Au ajuns de trei ori în careu, au primit două penalty-uri și au marcat două goluri. Noi am avut foarte multe ocazii, am jucat la o poartă, dar fotbalul se joacă pe goluri.
De câte ori nu a câștigat CFR în stilul Farului la meciul ăsta…”, a mai spus Dan Petrescu.
Întotdeauna unul e dezamăgit, unul e fericit. Ăsta e sportul. Am făcut un an fantastic. Ăsta e sportul, așa se câștigă respectul. N-am dezamăgit și cred că am făcut un sezoon incredibil. În acest meci am avut șansă, am avut noroc. Joci la CFR, nu oriunde. Am arătat că echipa știe să se apere, am avut puține goluri primite. În fotbal, atunci când câștigi aduce bucurie și respect. CFR a avut parte de bucurii cinci ani, acum e rândul nostru. La mentalitatea lui Dan, e clar că e supărat. Îl înțeleg. Eu sunt fericit, juucătorii m-au făcut fericit.