Dan Petrescu a lansat un atac către conducătorii lui CFR Cluj, după ce s-a pus problema demiterii sale de pe banca tehnică a campioanei României.
CFR Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor de către Pyunik Erevan, iar formația din Gruia va juca în turul doi preliminar al Conference League.
La scurt timp după ce campioana României a fost eliminată din Liga Campionilor de către formația din Armenia, Neluțu Varga a dezvăluit pentru ProSport că postul lui Dan Petrescu este în pericol.
Antenorul lui CFR Cluj a transmis după victoria cu Rapid că nu se gândește să plece de la campioana României și a dezvăluit că a refuzat o ofertă în valoare de 7 milioane de euro doar pentru a-i ajuta pe ardeleni.
„Căutăm un erou, am găsit doi azi, Yuri şi Bălgrădean. Pentru mine penalty-ul asta e cât un campionat. Sunt convins că ne revenim mental. Nici Ferguson în 25 de ani la United nu a avut numai susccese, a avut ani în care a terminat pe şapte, pe opt.
Dacă Dan Petrescu rămâne la CFR Cluj, fiţi siguri că 99% campionatul e luat şi după aia în Europa trebuie să facem treaba bună. Ştiţi cine câştigă campionatele în ulimii ani, da?
Păi, nu mă vedeţi aici? Eu am refuzat şapte milioane. Lumea zice că fac bani aici, eu nu fac bani, pierd bani aici. Am pierdut şapte milioane. La naţională, dacă plăteam de la mine, mergeam la naţională, nu? Ei trebuie să aibă încredere în mine în continuare cum şi eu am în jucători”, a declarat Dan Petrescu, după victoria cu Rapid.
Dan Petrescu a câștigat alături de CFR Cluj patru titluri (2017-2018, 2018-2019, 2019-2020, 2021-2022) și a stat pe banca tehnică a grupării din Gruia de trei ori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER