Dan Petrescu știe cum și-a recâștigat CFR Cluj forma bună: „Se pare că revenirea mea pe bancă a purtat noroc”. Ce așteptări are de la meciul cu Sivasspor
Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, spune că elevii lui au avut mai mult succes după revenirea lui pe banca tehnică.
CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova cu 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 10 din Superliga.
Antrenorul campioanei României a revenit pe banca tehnică de etapa trecută, iar elevii lui s-au impus și atunci, cu FC Voluntari, și în fața oltenilor. „Bursucul” este convins că prezența lui la marginea terenului le-a purtat noroc jucătorilor.
Dan Petrescu știe cum și-a recâștigat CFR Cluj forma bună: „Se pare că revenirea mea pe bancă a purtat noroc”
Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a declarat mulțumit de parcursul elevilor săi în acest start de sezon extrem de aglomerat. Tehnicianul a ținut să menționeze că ardelenii își vor lua toate măsurile de precauție pentru meciul cu Sivasspor din Conference League, dar a spus că vrea să le facă viața grea turcilor.
„Se pare că revenirea mea pe bancă a purtat noroc. Craiova cred că a fost cea mai puternică echipă care a venit aici, și mă refer și la cele din Europa.
Ne-a ajutat foarte mult primul gol. Cred că dacă am fi marcat la cele două ocazii în repriza a doua ne-am fi făcut meciul mai ușor.
În două luni s-au jucat 19 meciuri. În Europa nu am pierdut decât la penalty-uri. Suntem bine, în campionat, nu foarte bine.
Toate echipele de sus sunt bune. E o victorie importantă, merită felicitări toți băieții.
(n.r. despre Sivasspor) Respect adversarii. Nu îmi e frică de niciun adversar. Au jucători buni, un buget foarte mare. Nicio echipă care a venit aici nu a avut viață ușoară”, a declarat Dan Petrescu la finalul meciului dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova.
În primul rând, importantă este victoria. Vrem să muncim mult ca să ajungem pe primul loc, unde ne este locul.
Bineînțeles că sunt fericit când nu primesc gol. E important să transmiți încredere de acolo din spate, este o muncă de echipă. La debut am primit două goluri, dar mi-am revenit și acum am încredere.
Primul obiectiv este să ajungem în play-off, unde va fi un nou campionat.
– Simone Scuffet