Antrenorul celor de la CFR Cluj a explicat la conferința de presă de dinaintea meciului cu Maccabi Petah Tikva, din Conference League, de ce laudă mereu adversarii pe care urmează să-i întâlnească.
Altfel, Dan Petrescu a fost suspendat și amendat după ieșirea nervoasă pe care a avut-o la meciul dintre CFR Cluj și Unirea Slobozia.
Dan Petrescu crede că FCSB a fost eliminată de Sparta Praga și pentru că s-au crezut calificați, după 1-1 în tur: „Meseria mea este să încerc să-i conving pe jucători de dificultatea meciului. Tot timpul mi se spune că exagerez, că nu știu ce spun. Dar nu exagerez, dacă luați statistica jucătorilor lor sunt jucători de echipă națională.
După meciul tur, FCSB, din declarațiile conducătorilor lor, erau deja calificați. E o greșeală mare. Mai sunt și unii pe la noi, unele lucruri care nu îmi plac, unele declarații. Eu tot timpul am declarat că va fi meci foarte greu și va fi pe muchie de cuțit, o să vedeți. Dacă ne gândim că suntem calificați, vom pierde mâine. Cei de la FCSB au pățit asta în prima repriză, au crezut că meciul va fi ușor și s-au trezit apoi prea târziu. Sper ca noi să ne trezim la timp, să nu ne trezim prea târziu. Supără când spun adevărul, dar asta este realitatea”.
Cel mai probabil, Dan Petrescu s-a referit la declarațiile lui Gigi Becali, de după meciul de la Praga. „Dacă Dumnezeu nu e împotriva noastră, echipa asta nu ne poate scoate pe noi, nu ne poate învinge. Dacă jucăm de zece ori, nu ne poate învinge”, a spus Gigi Becali, după partida tur, la Digi Sport.
În schimb, Dan Petrescu a lăudat încă o dată Maccabi Petah Tikva, echipă pe care CFR a învins-o cu 1-0, în tur. „Au venit cu gândul să se califice, pentru că în echipa de start, la meciul tur au avut 8 jucători care joacă la echipe naționale, 5 rezerve care joacă la echipe naționale, ori under. Au academia cea mai bună din Israel. Jucători în naționala Cipru, Bulgariei, Sloveniei și Israelului. Normal că e o echipă bună și vine să câștige”, a atenționat Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER