Dan Șucu a confirmat negocierile investitorilor cu Dinamo: „M-au surprins!”

Redactor:
Ion Filip
Dan Șucu a confirmat negocierile investitorilor cu Dinamo: „M-au surprins!”
Dan Sucu participa la o confernta de presa sustinuta la stadionul Rapid din Bucuresti, joi, 4 august 2022. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Șucu a confirmat că grupul One a vrut să bage bani la Dinamo.

Dan Șucu a confirmat negocierile investitorilor cu Dinamo: „M-au surprins!”

Dinamo a fost în discuții cu grupul One, așa cum ProSport v-a informat în exclusivitate în august 2022, informație confirmată acum de Dan Șucu. Finanțatorul de la Rapid spune că oamenii de afaceri au dorit, inițial, să investească la clubul de lângă Podul Grant, însă în cele din urmă au „cotit-o” spre Șos. Ștefan cel Mare. Aceștia s-au răzgândit, însă, din cauza situației grele de la Dinamo, astfel că „roș-albii” sunt și în prezent fără un patron real.

„Hai să vă dau un exemplu. Cei de la One au venit pe stadion, în Giuleşti, la invitaţia noastră, şi le-a plăcut foarte mult. Şi m-au surprins peste câteva săptămâni, spunându-mi că s-au gândit chiar să investească la Dinamo.

După care, văzând ce se întâmplă la Dinamo cu adevărat, probabil că s-au mai gândit. Dar sunt absolut convins că un exemplu de normalitate şi mai ales de succes al normalităţii, poate să conducă la o grăbire a acestui fenomen de disipare al normalității”, a declarat Dan Șucu, pentru Orange Sport.

În acest moment, Dinamo se pregătește pentru reluarea sezonului în Liga 2, sperând că va reuși să prindă un loc în play-off. „Câinii” sunt, însă, în continuare lipsiți de o sursă de finanțare adevărată, fanii din DDB fiind singurii care bagă bani în conturile clubului.

Dan Sucu in tribuna la meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si CFR Cluj, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, duminica 30 octombrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dan Șucu a confirmat ProSport: a vrut să cumpere o parte din Viitorul Constanța înainte să investească la Rapid: „Încercam să ajutăm”

Dan Șucu a confirmat informația anunțată în exclusivitate de ProSport, potrivit căreia a vrut să cumpere o parte din Viitorul Constanța (actuala Farul) împreună cu încă doi mari afaceriști din România.

„Am mai avut o tentativă acum patru ani, când am încercat să cumpărăm 20%… eu am încercat să cumpăr 20%, alături de Stanciu de la Emag şi de domnul de la Bitdefender, am încercat să cumpărăm atunci 60% din Viitorul, dar afacerea nu s-a mai materializat. Inclusiv domnul Talpeş atunci a participat, de la Bitdefender, era o poveste destul de frumoasă, erau trei firme româneşti de succes care încercau să ajute clubul domnului Hagi să facă pasul înainte.

Era o poveste interesantă, dar, din păcate, nu s-a materializat. Din păcate atunci, acum consider din fericire”, a declarat Dan Şucu, pentru Orange Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×