ProSport a anunțat în exclusivitate că Dan Șucu împreună cu alți doi mari afaceriști din România intenționau să cumpere o parte dintr-o echipă din Superliga, iar informația a fost confirmată chiar de patronul Mobexpert.
Dan Șucu a confirmat informația anunțată în exclusivitate de ProSport, potrivit căreia a vrut să cumpere o parte din Viitorul împreună cu încă doi mari afaceriști din România.
„Am mai avut o tentativă acum patru ani, când am încercat să cumpărăm 20%… eu am încercat să cumpăr 20%, alături de Stanciu de la Emag şi de domnul de la Bitdefender, am încercat să cumpărăm atunci 60% din Viitorul, dar afacerea nu s-a mai materializat.
Inclusiv domnul Talpeş atunci a participat, de la Bitdefender, era o poveste destul de frumoasă, erau trei firme româneşti de succes care încercau să ajute clubul domnului Hagi să facă pasul înainte. Era o poveste interesantă, dar, din păcate, nu s-a materializat. Din păcate atunci, acum consider din fericire”, a declarat Dan Şucu, pentru orangesport.ro.
Marian Iancu a primit recent mai multe acuzații dure din partea lui Dan Șucu care susține ca numele afaceristului este asociat cu o perioadă din fotbal sinonimă cu „aranjamente, blaturi, evaziune fiscală și valize cu bani plimbate dintr-o localitate în alta”.
„Această persoană este exponentul unei perioade în care fotbalul devenise sinonim cu: aranjamente, blaturi, evaziune fiscală și valize cu bani plimbate dintr-o localitate în alta. Exact ceea ce sperăm cu toții să nu se mai întâmple vreodată în fotbal sau în oricare alt sport.
Vă scriu dumneavostră acum despre această persoană, nu pentru că aș avea dorința de a intra într-un schimb de contre, ci pentru că acest om a început chiar să se autopropună acționar și investitor la Rapid.”, a scris Dan Șucu pe site-ul oficial al Rapidului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER