Înainte ca perioada de mercato din această iarnă să înceapă, Dan Șucu a dat o lovitură extrem de importantă pentru Rapid București.
Omul de afaceri a făcut o achiziție fantastică pentru club, din Spania, iar cel care li se va alătura giuleștenilor este considerat esențial pentru că echipa să funcționeze la capacitate maximă.
Chiar dacă perioadă de mercato din această iarnă încă nu a început, Dan Șucu a făcut deja prima achiziție. Omul de afaceri îl va aduce în Giulești pe medicul spaniol Misael Rivas Lopez, în vârstă de 48 de ani.
Acesta a lucrat în departamentul medical de la FC Merida și a fost doctorul echipelor Almeria, Espanyol Tineret, Espanyol B, Espanyol și Al-Shabab.
„Nu l-am adus eu la Rapid, domnul Dan Șucu l-a adus. M-a rugat, cu ceva timp în urmă, să mă implic și să îl aducem la echipă pe doctorul Misael Rivas Lopez. În trecut, acesta a activat la Espanyol și la Almeria.
Cu tot respectul pentru cei care făceau parte din staff-ul medical, eu consider că prezența lui va reprezenta un plus pentru Rapid. Domnul Șucu a discutat personal cu el, s-au înțeles. În zilele următoare, este așteptat la București pentru a analiza istoricul medical al jucătorilor.
Din punctul meu de vedere, atunci când investești atât de mult în jucători, este esențial să ai și un medic de cel mai înalt nivel. El va avea în grijă întreg lotul de jucători și va colabora cu medici din Spania.
De asemenea, va lucra împreună cu nutriționiști pe partea de vitaminizare. Cu siguranță, prezența sa va fi un mare plus pentru echipă”, a declarat Robert Niță, conform fanatik.ro.
Rapid București nu a avut parte de un an 2024 așa cum sperau fanii. Gruparea pregătită de Marius Șumudică a încheiat anul pe poziția a opta a clasamentului din Superliga României, cu 29 de puncte acumulate. Poziția a șasea, ultima care duce în play-off, este ocupată în prezent de Petrolul Ploiești, formație care a acumulat 31 de puncte.
După vacanța de iarnă, Rapid București va merge într-un cantonament în Dubai, unde are programate mai multe partide de pregătire.
Giuleștenii vor reveni în competiția internă pe data de 20 ianuarie 2025, când vor da piept cu Poli Iași pe teren propriu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER