Dan Șucu, patronul echipei Rapid București, a decis o primă de titlu uriașă pentru fotbaliștii giuleșteni. Astfel, chiar dacă echipa lui a suferit un eșec în prima etapă din play-off, în fața celor de la Farul Constanța, omul de afaceri nu și-a pierdut speranța.
Dan Șucu este gata să pună pe masă o sumă uriașă pentru a-i motiva pe jucătorii antrenați de Cristiano Bergodi, stabilind astfel un nou sistem de premiere la echipă.
Dan Șucu, patronul celor de la Rapid București, crede în continuare că echipa lui poate să cucerească titlul de campioană a Superligii României la finalul acestui sezon. Astfel, chiar dacă giuleștenii au început cu stângul în play-off, cedând cu scorul de 2-1 în fața campioanei Farul Constanța, omul de afaceri este gata să își motiveze jucătorii și pune pe masă suma de 500.000 de euro, în cazul în care echipa antrenată de Cristiano Bergodi va triumfa în vara acestui an.
„Am stabilit noul sistem de premiere pentru Rapid în această fază a competiției. Bineînțeles, mă refer la play-off. Colegii mei, Victor și președintele Nico, au discutat cu băieții și au căzut de acord să nu mai fie recompensate punctele. Da, să nu mai mergem cu prime per meci. Vor fi doar prime de obiectiv, așa cum este normal în această fază.
Iar dacă vom câștiga titlul, prima de campionat va fi de 500.000 de euro. Net, bineînțeles. Dacă vom lua titlul, ne vom gândi în funcție și de partide, în funcție și de spectatorii care vor veni, cum se vor umple stadioanele, dacă putem să mai suplimentăm această sumă de 500.000 de euro.
În acest moment, putem să le promitem băieților că vor primi jumătate de milion de euro dacă Rapidul va deveni campioana României”, a spus Dan Șucu, potrivit Fanatik.
În cazul în care echipa antrenată de Cristiano Bergodi nu va reuși să cucerească titlul de campioană a României, patronul Dan Șucu a stabilit deja un alt obiectiv. Astfel, giuleștenii sunt motivați de conducerea clubului pentru a obține o calificare în cupele europene.
În cazul în care acest obiectiv va fi dus la bun sfârșit, tot staff-ul echipei, împreună cu fotbaliștii, vor împărți suma de 300.000 de euro, a anunțat Dan Șucu.
„Pot să vă anunț că pentru calificarea în cupele europene, tot staff-ul împreună cu fotbaliștii vor împărți suma netă de 300.000 de euro”, a completat Dan Șucu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER