Dan Șucu a dezvăluit numele celor două echipe de top din Europa cărora Rapid le calcă pe urme! „Călăul” rivalei FCSB a rămas în sufletul milionarului
Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, are încredere în formația giuleșteană, fiind convins că peste cinci ani va juca în grupele Ligii Campionilor.
În prezent, Rapid București traversează o perioadă mai puțin bună, ocupând locul 12 în clasamentul Superligii.
Acum, formația se pregătește de meciul cu Farul Constanța, care va avea loc pe 21 octombrie, de la ora 21.00.
Patronul giuleștenilor, Dan Șucu, a dezvăluit numele celor două echipe de la care ar vrea ca Rapidul să se inspire
Dan Șucu a declarat la Rapid TV că își dorește ca formația să ajungă la nivelul unor echipe precum Slavia sau Sparta Praga, grupări care luptă în fiecare an pentru în campionatul Cehiei.
„Am trecut foarte des prin clipe în care lucrurile n-au mers așa cum mi-am dorit sau au mers mai bine decât mă așteptam. Tot ce-mi doresc este să pot să transmit din încrederea mea tuturor rapidiștilor”, a transmis omul de afaceri, la Rapid TV.
Recent, patronul formației din Giulești a declarat că Rapid va fi listat la bursă, în felul acesta păstrându-se în continuare un pachet important de acțiuni.
„Din punctul meu de vedere, Rapidul va fi listat la bursă. Chiar și cu listare la bursă, sper ca familia mea să păstreze un pachet important de acțiuni”, a precizat milionarul Dan Şucu pentru site-ul oficial al clubului.
Victor Angelescu: „Ar fi o premieră în fotbalul românesc”
Dan Șucu și Victor Angelescu, acționarii Rapidului, aveau de ceva timp în plan listarea clubului la bursă. În primăvara acestui an, acționarul minoritar a confirmat acest obiectiv, subliniind și un plan pe termen mediu și lung prin care Rapid ar trebui să se autofinanțeze.
„Avem un plan pe termen lung la Rapid. Eu am venit când eram în ligile inferioare, iar de când a venit Dan s-au văzut investiţiile pe care le-a făcut. Va trebui o perioadă destul de lungă că să recupereze ce a pus până acum. Şi mai trebuie să facem investiţii în anii viitori. Avem în plan ca în doi-trei ani clubul să se auto-susţină.
Dacă participăm şi într-o cupă europeană şi începem să fim cât de cât importanţi şi în Europa, cu siguranţă veniturile vor creşte. Iar după aceşti doi – trei ani, după ce clubul va ajunge să se auto-susţină, avem de gând să listăm Rapidul la bursă. Noi credem că se poate întâmpla repede, între patru – şase, şapte ani. Vrem să fim una dintre cele mai importante echipe, dacă nu cea mai importantă echipă din ţară.
Avem de gând să listăm clubul la bursă. 100% vrem. Nu ştim când, dar ca plan de viitor, cu siguranţă. Probabil în momentul în care va deveni unul dintre cele mai importante cluburi, dacă nu cel mai important. Când acest club se va autosusţine şi poate chiar va crea un excedent, atunci vom lista la Bursă. Am discutat asta şi cu Dan Şucu. Ar fi o premieră în fotbalul românesc. Sună frumos, dar am parcurs paşi importanţi.
Mai avem de parcurs. Haideţi să ajungem acolo, noi suntem foarte încrezători. Se poate întâmpla pe 4-6-7 ani. Vom vedea. Dacă ne va reuşi acest lucru, vrem să fim o forţă regională. Să fim în fiecare an în cupele europene, să încercăm să ajungem în grupe. Un model Ludogoreţ, Dinamo Zagreb, Steaua Roşie Belgrad”, spunea Victor Angelescu la Fanatik.