Imediat după meciul direct de vineri seară, Sepsi – Rapid 0-0, Dan Șucu a încercat să transfere jucători de la gruparea covăsneană. Totul a fost dezvăluit de Laszlo Dioszegi!
Vineri, 10 noiembrie, în runda a 16-a din Superliga, Sepsi și Rapid s-au duelat la Sf. Gheorghe, într-o partidă extrem de încinsă. La capătul celor 90 de minute, tabela a indicat același scor din momentul fluierului de start, 0-0, iar fiecare formație s-a ales cu câte un punct în clasament.
La scurt timp după ce arbitrul a pus capăt jocului, Dan Șucu a intrat într-un scurt dialog cu finanțatorul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, iar principalul subiect de discuție dintre cei doi a fost reprezentat de transferuri. Dan Șucu intenționează să o întărească în continuare pe Rapid la nivel de lot, iar printre jucătorii pe care a pus ochii se află și câteva nume de la Sepsi. Unul dintre ele este cel al lui Marius Ștefănescu, pentru care Rapid a făcut inclusiv o ofertă în vară, însă fără succes.
Se pare că Dan Șucu ar fi gata să înceapă din nou asaltul pentru Ștefănescu în fereastra de mercato din iarnă, astfel că a dorit să afle dacă Laszlo Dioszegi este deschis la negocieri. Răspunsul pe care l-a primit a fost unul surprinzător!
„Domnul Șucu mi-a spus: «Eu am bani, dumneavoastră să aveţi marfă de vânzare!» I-am răspuns: «Deocamdată nu am marfă de vânzare».
Dacă vindem jucătorii buni, unde ajungem? Nu-l vindem pe Ștefănescu. Fiecare are un preț, dar… Când te duci la un târg și vrei să vinzi un porc, pentru cel care vinde e 10 milioane, pentru cel care cumpără e un milion”, a dezvăluit finanțatorul lui Sepsi, la Orange Sport.
În luna octombrie, Mihai Georgescu, antrenorul care l-a crescut pe Ștefănescu și a cărui școală de fotbal deține încă un procent de 50% din drepturile federative pentru mijlocașul lui Sepsi, a reacționat la ProSport Live și a oferit câteva detalii importante despre viitorul jucătorului.
Georgescu crede că Rapid va relua în forță negocierile pentru Ștefănescu în iarnă și totodată explică și de ce giuleștenii ar putea avea succes în cadrul discuțiilor de data aceasta:
„Eu îi înțeleg pe cei de la Sepsi. Erau legați de o anumită performanță europeană. Domnul Dioszegi a spus că în iarnă se va putea discuta, fără să promită ferm. Jucătorul este legat contractual de ei până în 2026 și așteptăm iarna să vedem dacă mai există interes. Probabil va exista de la Rapid, care și l-a dorit și în vară foarte mult. Ei făceau un trio frumos cu Rrahmani, Petrila și Ștefănescu. Acum că s-a accidentat Rrahmani s-ar putea să-l dorească și mai mult pe Ștefănescu”, a declarat Mihai Georgescu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER