Dan Șucu a vrea să întărească echipa pregătită de Marius Șumudică și a sunat un patron din Superliga României pentru a transfera un fotbalist la Rapid București.
Patronul giuleștenilor a primit un răspuns clar din partea lui Laszlo Dioszegi, care a spus că, în momentul de față, Sepsi Sf. Gheorghe dorește să achiziționeze mai mulți fotbaliști, pentru a depăși perioada slabă pe care echipa o traversează.
Dan Șucu vrea să întărească echipa pregătită de Marius Șumudică. Astfel, după ce a ratat transferul lui Daniel Bîrligea, atacant care a ajuns la FCSB, omul de afaceri a pus mâna pe telefon și l-a apelat pe un alt patron din Superliga României, pentru a-i propune un transfer.
Acționarul majoritar al giuleștenilor vrea să îl aducă pe Denis Ciobotariu de la Sepsi Sf. Gheorghe sub comanda lui Marius Șumudică și a purtat deja discuții cu Laszlo Dioszegi. Patronul covăsnenilor a vorbit despre acest subiect și a dezvăluit detalii din conversația pe care a avut-o cu Dan Șucu.
Acesta a declarat că nu se gândește la vânzarea unor fotbaliști în momentul de față, întrucât dorește ca echipa lui să traverseze cât mai repede perioada grea în care se află.
„M-a sunat Dan Șucu ieri seară, dar i-am spus că sunt foarte bulversat cu antrenorul și că nu vreau să discut despre jucători. Noi n-avem nevoie acum să vindem jucători, căutăm să aducem patru jucători. Dacă e o ofertă avantajoasă pentru clubul nostru, orice e posibil. Nu ne gândim la afaceri, ne gândim să aducem jucători pentru a ieși din pasa neagră în care am intrat”, a declarat Laszlo Dioszegi, pentru DigiSport.
Denis Ciobotariu se află în ultimul an de contract cu Sepsi Sf. Gheorghe, club la care a ajuns în urmă cu doi ani, gratis, după despărțirea de CFR Cluj.
În contractul pe care l-a semnat cu trupa lui Laszlo Dioszegi a fost trecută o clauză de reziliere în valoare de 300.000 de euro. Astfel, cel mai probabil, acesta este prețul pe care trebuie să îl achite Dan Șucu în schimbul fotbalistului.
Denis Ciobotariu, fotbalist ajuns la vârsta de 26 de ani, evoluează pe postul de fundaș central. De-a lungul carierei, acesta a mai evoluat la echipe precum Chindia Târgoviște, Dinamo București, FC Voluntari și CFR Cluj. Astfel, dacă ar fi transferat la Rapid București, ar bifa a șasea echipă din România pe care o reprezintă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER