Dan Șucu a făcut un anunț fabulos pentru fani: vrea să îl aducă pe Mircea Lucescu la Rapid și în viitorul apropiat va avea o discuție față în față cu cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Șucu este convins că aducerea unui om cu experiența lui Lucescu la Rapid va avea un impact foarte mare asupra clubului.
Mircea Lucescu (77 de ani) mai are contract cu Dinamo Kiev până la data de 30 iunie 2024, iar în momentul în care înțelegerea cu gruparea ucraineană va ajunge la final, antrenorul ar putea reveni în țară. De-a lungul ultimilor ani, s-a vehiculat în repetate rânduri că „Il Luce” ar putea fi adus fie lângă Rapid, fie lângă Dinamo, formații rivale din București pe care le-a antrenat în trecut.
Invitat special în cea mai recentă ediție a emisiunii ProSport Live, Dan Șucu a făcut o dezvăluire importantă pe seama acestui subiect și a transmis că este gata să dea startul discuțiilor cu Mircea Lucescu. La următoarea vizită pe care o va avea în capitala României, „Il Luce” se va întâlni cu acționarul celor de la Rapid și vor vorbi, printre altele, despre o eventuală colaborare în viitorul apropiat.
„Rezultatele cele mai deosebite sunt legate de Mircea Lucescu, dacă vorbim de antrenori. Da, am vorbit cu domnia sa. Mi-a promis că atunci când o să vină în București o să își facă puțin timp să stea de vorbă și cu noi.
Mi-ar plăcea să găsesc o soluție prin care să mă pot sfătui cu dânsul pe baze organizate, adică într-un mod mai structurat. (n.r – ar vrea să îl aducă la Rapid?) Da, sigur că mi-ar plăcea. Sigur că mi-ar plăcea să pot să beneficiez ca și club de competența dânsului.”, a declarat Dan Șucu, la ProSport Live.
Nu doar Rapid sau Dinamo tânjesc după o colaborare cu Mircea Lucescu. Recent, Gigi Becali a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă care este, în opinia sa, antrenorul ideal care ar putea să o preia pe FCSB. Patronul formației roș-albastre a oferit trei nume, iar unul dintre ele a fost Mircea Lucescu:
„Olăroiu nu… Păi da. Cine poate să fie? Un antrenor care a demonstrat, nu? Păi atunci cine? Lucescu, Olăroiu și Hagi, ăștia sunt antrenorii României. Ăștia sunt antrenorii mari care au demonstrat și care au rezolvat. Altul nu știu care. Poate Puiu Iordănescu, dar nu mai poate, că e bătrân acum. Da cu cascheta de pământ după aia”, a declarat Gigi Becali, la data de 22 mai 2023.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER