Dan Șucu anunță transferuri spectaculoase din toată Europa de Est pentru a transforma Rapid într-o forță, dar nu doar în România! „Vrem să fim o putere regională! O să îi luăm pe cei mai buni din zonă”
Rapid București a început cu stângul în prima etapă din play-off-ul Superligii și a pierdut cu Farul Constanța, campioana României, scor 1-2.
După eșecul din Giulești, Dan Șucu a anunțat că va face din echipa sa o adevărată forță a Europei de Est.
Dan Șucu anunță transferuri spectaculoase din toată Europa de Est pentru a transforma Rapid într-o forță, dar nu doar în România! „Vrem să fim o putere regională! O să îi luăm pe cei mai buni din zonă”
După înfrângerea din meciul cu Farul, scor 1-2, Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a anunțat transferuri spectaculoase și a spus că vrea să o transforme pe gruparea giuleșteană într-o adevărată forță a regiunii balcanice. Oficialul formației bucureștene a dat mai multe detalii despre marele său plan.
„La fel de important este rezultatul imediat. Am avut investiţii mari pentru jucători care şi-au adus contribuţia imediată. Este cazul lui Rrahmani, cazul lui Burmaz, lui Krasniqi, lui Hasani. Sunt foarte multe.
Există acest target pentru noi, nu numai de a fi cea mai puternică echipă din România, de a avea o vocaţie regională. Speranţa mea este ca într-o perioadă nu foarte lungă, Rapid va avea cei mai buni jucători din toată zona noastră.
Hasani a fost cel mai bun jucător al Albaniei anul trecut, Rrahmani e de departe cel mai bun jucător din Kosovo, la fel şi Krasniqi. Probabil că vom reuşi să convingem jucători din Serbia şi Bulgaria.
Vom încerca să fim nu doar cea mai puternică entitate românească, ci şi din zona noastră. O putere regională, nu doar locală. Am început ca o echipă de cartier, dar nu ne mai comportăm şi nu mai suntem o echipă de cartier.
Ne dorim să fim şi suntem o echipă naţională. Poate mai puţin decât unii dintre adversarii noştri. Nu este suficient. Vrem să fim o putere regională. Întotdeauna există un efort financiar.
Aici suntem oameni de afaceri. Şi Victor, şi eu. Ca om de afaceri, investiţia pe care o faci, de obicei, este raportat la riscul pe care ţi-l asumi. În fotbal investim mult, la un risc mare, cu un capital de beneficiu mai mic decât riscul asumat.
Dar, asta este. Este decizia noastră. Vom investi ce e nevoie. Nu credem că riscul e chiar atât de mare, chiar dacă vedem destul de multe pericole în stânga şi în dreapta”, a spus Dan Şucu, acționarul majoritar de la Rapid, potrivit Fanatik.