Dan Șucu îl cumpără pe Andrei Cordea de la Gigi Becali pentru ca Rapid să se lupte la titlu în sezonul viitor? Acționarul Victor Angelescu, reacție tranșantă: „E foarte greu să se transfere jucători de la FCSB la Rapid”
Victor Angelescu, acționarul Rapidului, a dat mai multe amănunte despre un posibil transfer al lui Andrei Cordea la formația din Giulești.
Victor Angelescu exclude venirea lui Andrei Cordea la Rapid: „Nu avem niciun jucător de la FCSB pe listă”
Recent, au apărut tot mai multe zvonuri cum că Andrei Cordea s-ar transfera la Rapid București. Totuși, Victor Angelescu, acționarul giuleșetenilor, a clarificat orice fel de zvon și a spus că nici nu se pune problema ca echipa antrenată de Adrian Mutu să transfere jucători de la FCSB, rivala locală. În schimb, finanțatorul clubului din Giulești a spus că există șanse să aducă jucători de la campioana CFR.
„(n.r. – în capul listei de transferuri este Cordea, de la FCSB) Nu, nu este adevărat. Nu avem niciun jucător de la FCSB pe listă. Cred că oricum e foarte greu să se transfere jucători de la Rapid la FCSB sau de la FCSB la Rapid.
Poate vom mai lua jucători de la CFR Cluj. Am mai luat și în trecut. Cred că avem 2-3 care au venit de la CFR Cluj. Sunt și jucători de la Rapid care au ajuns la CFR, dar nu s-a discutat nimic”, a declarat Victor Angelescu pentru Fanatik.
Victor Angelescu anunță transferuri de peste 1,5 milioane de euro la Rapid pentru a aduce titlul în Giulești. Ce buget va avea pe mână Adi Mutu
Victor Angelescu a dezvăluit că Rapid a achitat peste 1,5 milioane de euro pentru transferuri, iar în sezonul 2023-2024 bugetul echipei care speră să câștige titlul va fi de minim 10 milioane de euro.
„Am băgat foarte mulţi bani şi în acest sezon, suntem echipa cu a doua sumă de transfer plătită pe jucători. Toată lumea zice că nu s-a băgat, dar s-au băgat foarte mulţi bani şi în sezonul acesta.
Pentru România să bagi peste 1,5 milioane de euro doar în transferuri nu e puţin. A băgat Steaua (n.r. – FCSB) vreo cinci milioane şi noi a doua echipă. Sunt foarte multe întrebări care nu îşi au rostul.
Am băgat bani, o să băgăm şi mai mulţi. S-au plătit sume şi până acum şi se vor plăti sume şi mai mari pentru sezonul viitor, pentru că avem alt obiectiv. Bugetul pentru sezonul viitor va fi în jur de 10 milioane, dacă nu va fi mai mult. Dar, minim 10 milioane”, a mai spus Angelescu pentru aceeași sursă.