Tudor Băluță a revenit la Farul Constanța în urmă cu un sezon, iar Dan Șucu a pus ochii pe mijlocașul după ce acesta a luat titlul cu formația lui Gică Hagi.
Dan Șucu s-a interesat posibilitatea să îl transfere pe Tudor Băluță de la Farul Constanța, însă Gică Hagi îi distruge orice speranță milionarului care deține 70% din acțiunile clubului din Giulești și îl anunță că internaționalul român va juca doar la Farul.
„(n.r. Băluță la Rapid?) Din câte știu eu, Băluță va juca în România numai la noi. Cred, nu vorbesc în numele lui. În România, cred eu că va juca la noi. Ce știu de la Băluță, și nu ce știu, când vorbim de cel mai bun mijlocaș român în momentul de față care evoluează și are un randament extraordinar, probabil el își dorește să facă un pas afară.
Eu știu de dorința lui. E dorința lui și cred eu că el încă își dorește să ajungă afară la echipe foarte bune, într-un fotbal foarte bun, pentru că e cel mai bun mijlocaș român din punctul meu de vedere. Că e număr 8, număr 6, mijlocaș defensiv a arătat în campionatul trecut și în momentul de față că e fenomenal”, a dezvăluit Gică Hagi pentru Fanatik.
„(n.r. oferta de la Rapid este reală?) Nu știu, n-am intrat în detalii sau în ceva în care să vă spun că există ofertă. Ofertele există când sunt puse pe masă, când jucătorul știe. Noi niciodată nu am vorbit înainte. Lucrurile se discută. La noi lucrul valabil e acela când jucătorul știe ce poate să câștige și noi la fel, când ne punem la punct cu banii pentru transfer.
(n.r. Băluță vrea să plece, să joace afară?) Băluță vrea. Eu zic că e foarte bine pentru un jucător, cam printre cei mai buni mijlocași români, să se ducă afară să joace. Dacă noi ajungem să-i oferim nivel foarte mare, european, atunci eu zic că poate să vină să joace în România orice jucător român.
Dar trebuie să-i oferim nivel european, pentru că meciurile în Europa te fac să fii jucător mai bun. Trebuie să te antrenezi, să joci cu jucători mai buni pentru a progresa. Singurul lucru care te face mai bun este acela de a te antrena cu jucători mai buni”, a mai adăugat Gică Hagi.
Tudor Băluță a reușit să îl impresioneze pe Gică Hagi în sezonul precedent din Superliga, iar „Regele” are numai cuvinte de laudă la adresa mijlocașului Farului Constanța.
„Și în meciurile din Europa în toate meciurile pe care le-am câștigat acasă. Când e el pe teren are un lucru a lui personal. E greu să găsești creativitatea pe care o are. Are creativitate și o viziune în teren legată de nivelul cel mai competitiv european la o viteză foarte mare.
Fizic, lipsind doi ani, în fiecare zi se simte mai bine. Când nu ești pe teren o perioadă de doi ani e clar că trebuie să te acomodezi și să ajungi la nivelul ăsta. Încă nu e la nivel foarte mare, dar calitatea jucătorului este excepțională”, a spus Gică Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER