Dan Șucu insistă pentru mijlocașul dorit de FCSB și Universitatea Craiova! Negocieri secrete cu alt patron din Superliga. „M-am întâlnit cu el!”
Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, insistă pentru transferul lui Marius Ștefănescu, mijlocașul dorit de FCSB și Universitatea Craiova.
Dan Șucu insistă pentru mijlocașul dorit de FCSB și Universitatea Craiova! Negocieri secrete cu alt patron din Superliga
Marius Ștefănescu, fotbalistul care în trecut s-a aflat pe lista de transferuri a lui Gigi Becali și Mihai Rotaru, este dorit cu insistență de Cristiano Bergodi la Rapid.
Astfel, Dan Șucu face tot posibilul să îi convingă pe oficialii lui Sepsi OSK să îl cedeze pe internaționalul român în Giulești. Acționarul majoritar de la Rapid chiar l-a invitat pe Laszlo Dioszegi la vila sa, acolo unde au negociat un posibil transfer al mijlocașului.
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi OSK, i-a transmis lui Dan Șucu că Marius Ștefănescu poate pleca de la echipa din Sfântu Gheorghe abia în iarnă.
„Da, m-am întâlnit cu domnul Şucu, am fost la dânsul acasă. Am discutat o oră şi mi-am spus punctul de vedere. Ştefănescu trebuie să stea la noi până în iarnă fiindcă nu vrem să rupem echipa.
Nu pot să afirm acum că nu o să vindem jucători pentru suma corectă. Nu vrem să renunţăm în orice condiţii, oricum nu renunţăm indiferent acum fiindcă avem nişte obiective.
Nu avem nimic de ascuns, am ajuns la 800.000 de euro în discuţiile cu Rapid. Nu e vorba de bani, cred că acum despre orice sumă vorbeam nu-l dădeam pentru că avem mare nevoie de el, jucăm în Europa. Asta am spus din start la discuţiile cu domnul Şucu. Nu-l vindem până în iarnă”, a declarat Laszlo Dioszegi, conform iamsport.ro.
Marius Ștefănescu, fan Universitatea Craiova? „Ține cu ei!”
Daniel Nicolae, fostul antrenor al lui Marius Ștefănescu, a dezvăluit că fotbalistul lui Sepsi OSK ține cu Universitatea Craiova, echipa finanțată de Mihai Rotaru.
„Eu, personal, mi-aş dori ca ei să vină la Universitatea Craiova. Și cred că şi ei şi-ar dori. Ei au fost propuşi de către noi la Craiova, dar când erau mici, era o perioadă tulbure atunci, echipa se desfiinţase. Apoi, la un turneu la Braşov, pe cei doi i-a văzut domnul Mihai Georgescu de la Viitorul Cluj.
Le-a oferit cazare şi masă şi au rămas acolo. Eu ştiu că ei ţin cu Universitatea Craiova. Au familiile aici, în Oltenia, vin cu plăcere acasă” a spus Daniel Nicolae, la Oltenia TV.