Dan Șucu l-a convins și pe Mircea Lucescu să se implice pentru Rapid! Ce va face milionarul de la Mobexpert pe baza recomandărilor lui Il Luce
Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, l-a adus pe Neil Lennon pentru a-l înlocui pe interimarul Bogdan Lobonț.
Patronul giuleștenilor a primit niște sfaturi prețioase de la Mircea Lucescu și a anunțat că va ține cont de ele.
Dan Șucu nu s-a mai putut abține și a rupt tăcerea! Patronul Rapidului dezvăluie ce sfaturi i-a dat Mircea Lucescu
După venirea lui Neil Lennon, Dan Șucu, patronul Rapidului, a dat o declarație prin care anunța schimbări radicale la echipa sa.
Oficialul formației giuleștene s-a consultat și cu Mircea Lucescu în vederea deciziei sale, iar fostul antrenor de la Dinamo Kiev l-a sfătuit „să continue investițiile în infrastructură, să reformeze în totalitate zona medicală, dar și să investească în continuare în jucători valoroși, cu mentalitate de învingători”.
„Domnul Lennon va fi ajutat în noul sezon și de un club Rapid mai puternic! Pe baza evaluărilor făcute împreună cu domnul Mircea Lucescu, căruia îi mulțumesc în mod special, vom continua investițiile în infrastructură, vom reforma în totalitate zona medicală (refacere, recuperare, nutriție) și, normal, vom continua investițiile în jucători valoroși, cu mentalitate de învingători.
Sunt multe lucruri care vor fi schimbate în bine, dar prefer să îi las să vorbească despre ele pe colegii responsabili de implementarea lor!” a fost mesajul lui Dan Șucu, patronul de la Rapid București.
Stadionul este al Ministerului, al clubului Rapid, este adevărat. Dar dacă Rapid ar merge să joace în altă parte, ce ar face clubul cu stadionul gol? Clubul ar trebui să se gândească cum să ajute echipa de fotbal să rămână competitivă, să-i dea posibilitatea să aibă un astfel de centru pregătit pentru echipa de fotbal, ca suporterii să fie mulțumiți, iar stadionul plin la fiecare meci. Este singura echipă fără un centru al ei de pregătire!”, spunea Mircea Lucescu, fostul antrenor de la Dinamo Kiev.