Dan Șucu părăsește Rapidul înaintea derby-ului cu Dinamo. A luat decizia și preluarea clubului Genoa nu a schimbat nimic
Dan Șucu, patronul Rapidului, e gata să-i părăsească pe giuleșteni la meciul cu Dinamo București din etapa 21.
Noul acționar majoritar de la Genoa nu a stat prea mult pe gânduri și a luat decizia înainte de marele derby.
Dan Șucu părăsește Rapidul înaintea derby-ului cu Dinamo. A luat decizia și preluarea clubului Genoa nu a schimbat nimic
Dan Șucu, patronul Rapidului, a achitat în jur de 45 de milioane de euro pentru a deveni acționar majoritar la Genoa. Decizia oficialului din Giulești a șocat lumea fotbalului. Dan Șucu nu va fi în tribune nici la Genoa – Napoli, nici la Dinamo – Rapid, informează Digi Sport.
Oficialul echipei de lângă Podul Grant are planificat de mai mult timp un concediu alături de soție și de copii. Doar o anulare bruscă a vacanței ar putea să-l aducă, totuși, pe stadion, mai precizează sursa citată.
Ce a declarat Dan Șucu după ce a cumpărat echipa din Serie A
Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, se simte onorat să preia cel mai vechi club de fotbal italian.
„Este o onoare şi o mare responsabilitate să devin acţionar majoritar al Genoa CFC. A gestiona un club de fotbal înseamnă a nu te limita doar la aspecte legate de business.
Este o activitate care necesită o pasiune autentică pentru acest sport şi un angajament faţă de comunitatea de fani care trăiesc pentru aceste culori.
Dintre punctele din program, aş vrea să încep o colaborare de succes între Genoa şi unele cluburi est-europene, inclusiv Rapid Bucureşti”, a transmis Dan Șucu.
Sper ca atât Rapid, cât și Genoa să beneficieze de acest parteneriat. Nu cred că poate fi un beneficiu mai mare decât acest parteneriat care să fie funcțional. Speranța mea e că vom reuși să avem și alte parteneriate. Nu de implicare în acționariat, ci în parteneriate pur și simplu. Sunt multe pe care vrem să le facem. În februarie vom începe construcția centrului de pregătire din Ștefănești”, declara Șucu, într-un interviu acordat canalului de YouTube al Rapidului.