Dan Șucu „sparge” banca. A pregătit o primă consistentă pentru rapidiști dacă vor învinge la Universitatea Craiova

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 5 poze

Dan Șucu este gata să „spargă” banca și a pregătit o primă consistentă pentru jucătorii lui Marius Șumudică, în cazul în care aceștia vor reuși să învingă la Universitatea Craiova.

Reamintim că patronul giuleștenilor l-a demis pe Neil Lennon după doar șase etape, iar în locul lui l-a instalat pe Marius Șumudică, care a reușit să obțină prima victorie a celor de la Rapid București în noul sezon.

Dan Șucu a pregătit o primă consistentă pentru rapidiști dacă vor învinge la Craiova

Dan Șucu este gata să bage mâna adânc în buzunar și să le ofere o primă consistentă jucătorilor lui Marius Șumudică, în cazul în care aceștia vor reuși să învingă la Universitatea Craiova. Acest lucru poate fi o dovadă a faptului că patronul giuleștenilor are maximă încredere în echipa pe care o conduce, în ciuda faptului că giuleștenii au înregistrat o singură victorie în primele șapte etape, pe terenul celor de la Poli Iași, scor 1-2.

Astfel, conform informațiilor oferite de Fanatik, se pare că omul de afaceri este gata să le ofere fotbaliștilor o primă dublă, în cazul în care vor reuși să se impună în fața trupei pregătite de Costel Gâlcă. Astfel, fiecare jucător va încasa suma de 2.000 de euro, dacă echipa va pleca cu toate cele trei puncte din Bănie.

În mod normal, Dan Șucu oferea până acum o primă în valoare de 1.000 de euro, pentru fiecare jucător, în cazul unei victorii. Astfel, decizia pe care a luat-o în cazul meciului cu Universitatea Craiova arată că patronul giuleștenilor vrea să le ofere jucătorilor și lui Marius Șumudică o motivație în plus pentru a obține a doua victorie în campionat.

Meciul dintre Rapid București și Universitatea Craiova, din etapa a opta a noului sezon de Superliga României, se va disputa sâmbătă, începând cu ora 22.00 și va fi transmisă în format Live Video Online de ProSport.

Marius Șumudică cere întăriri la Rapid București

Marius Șumudică a revenit pe banca celor de la Rapid București și a reușit să aducă prima victorie a giuleștenilor în noul sezon de Superliga României, pe terenul celor de la Poli Iași, scor 1-2.

La finalul partidei, tehnicianul a declarat că are nevoie de întăriri, mai ales că Albion Rrahmani, cel mai bun marcator din sezonul trecut, a plecat la campioana Cehiei, Sparta Praga.

Până la realizarea transferurilor, sursa menționată anterior precizează că „Șumi” așteaptă revenirea lui Jakub Hromada, jucător pe care îl consideră extrem de important pentru Rapid București.

Publicat: 26 08. 2024, 21:54