Rapid a început dezastruos sezonul 2023-2024. Cu Cristiano Berodi pe banca tehnică, giuleștenii au acumulat doar 5 puncte în primele cinci etape ale Superligii, totul culminând cu eșecul rușinos de pe teren propriu, 0-2 cu Petrolul Ploiești, în care jucătorii alb-vișinii au marcat de două ori în proprie poartă.
Înfrângerea rușinoasă din Giulești a marcat un eveniment în premieră pentru Dan Șucu. Omul de afaceri s-a lovit pentru prima dată de furia galeriei, care a scandat la finalul partidei împotriva conducerii și l-a așteptat în parcarea stadionului. În consecință, fondatorul Mobexpert a simțit că este nevoie de o infuzie de capital la Rapid, așa că, potrivit Fanatik, fix cum partida cu Petrolul s-a încheiat, Dan Șucu a negociat cu Gică Hagi transferul lui Andrei Borza (17 ani).
Dan Șucu l-a convins pe „Rege” să-și cedeze „perla” în schimbul a 800.000 de euro, Farul Constanța urmând să încasa un procent de 15% dintr-un viitor transfer al fundașului stânga. Potrivit aceleiași surse, mutarea între cele două părți a fost intermediată de Giovanni Becali, impresarul care a realizat cele mai sonore transferuri în campionatele puternice din Europa din istoria fotbalului românesc.
În prezent, Andrei Borza este cotat de publicația Transfermarkt la 1 milion de euro. Cu un contract valabil până în vara lui 2026, campionul lui Gică Hagi din stagiunea trecută a adunat deja șase prezențe pentru Farul în acest sezon, în preliminariile Champions League și Conference League, dar și Supercupa României, fără a disputa însă un meci în Superliga.
Pentru postul de fundaș stânga Cristiano Bergodi s-a bazat în acest start de campionat pe Christopher Braun (32 ani). Junior Morais (37 ani), titularul postului din sezonul trecut a prins doar 45 de minute în eșecul cu FC Voluntari, 2-1, fiind schimbat la pauză de antrenorul italian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER