Dan Șucu, transferuri de 5 milioane de euro la Rapid! „Au încercat să negocieze cel mai bine pentru ei”
Dan Șucu, omul de afaceri care deține pachetul majoritar de acțiuni în Giulești, a investit 5 milioane de euro în transferuri la Rapid doar în sezonul 2023 – 2024!
Victor Angelescu a vorbit despre investițiile impresionante pe care le-a făcut clubul, dar și despre achiziția lui Rareș Pop, care urmează să se alăture lotului pregătit de Cristiano Bergodi abia în vară.
Dan Șucu, transferuri de 5 milioane de euro la Rapid! „Au încercat să negocieze cel mai bine pentru ei”
Dan Șucu a investit masiv la Rapid în sezonul 2023 – 2024, iar în acest moment echipa se află pe locul secund în Superliga. Giuleștenii au adunat 45 de puncte după 25 de etape, fiind la 9 puncte în spatele rivalilor de la FCSB, care conduc clasamentul. Podiumul e completat de CFR Cluj, cu 42 de puncte.
Revenind la transferurile bifate de Rapid în actuala stagiune, Dan Șucu și Victor Angelescu au ajuns la peste 5 milioane de euro investite în jucători. Ultima achiziție este reprezentată de cea a tânărului Rareș Pop (18 ani), care a fost cumpărat de la UTA Arad pentru 700.000 de euro. Acesta a fost lăsat la Arad sub formă de împrumut, până la vară, iar ulterior se va alătura lotului pregătit de Cristiano Bergodi.
„Au fost negocieri cu UTA și am reușit să ajungem la o sumă corectă pentru ei și pentru noi, 700 000 de euro și 20% dintr-un viitor transfer. Au cerut destul de mult, dar fiecare club are o anumită strategie.
Au încercat să negocieze cel mai bine pentru ei. Negocierile au durat câteva luni. Mergem spre 4-5 milioane cheltuite pe transferuri. Probabil, în jur de 5, că au fost și jucătorii din vară”, a transmis Victor Angelescu.
5.95 milioane de euro a investit Rapid. Cum aleg Dan Șucu și Victor Angelescu jucătorii
Potrivit paginii de specialitate Transfermarkt, Rapid a investit 5.95 milioane de euro în ferestrele de mercato din vară și iarnă. Conform sursei citate, jucătorii aduși în schimbul unor sume de transfer sunt următorii:
- Ermal Krasniqi – 1 milion de euro
- Andrei Borza – 800 de mii de euro
- Cătălin Vulturar – 700 de mii de euro
- Rareș Pop – 700 de mii de euro
- Albion Rrahmani – 600 de mii de euro
- Claudiu Petrila – 500 de mii de euro
- Borislav Burmaz – 400 de mii de euro
- Marian Aioani – 400 de mii de euro
- Omar El Sawy – 400 de mii de euro
- Florent Hasani – 300 de mii de euro
- Cristopher Braun – 150 de mii de euro
Întrebat despre modul în care sunt aleși jucătorii, Victor Angelescu a transmis:
„Nu ne gândim doar la IQ-ul fotbaliștilor, în primul rând trebuie să aibă calități fotbalistice.
Dar, după calitățile jucătorilor, urmează asta. Nu mai facem transferuri, s-a închis perioada. Avem deja foarte mulți jucători”, a adăugat acționarul minoritar al Rapidului, potrivit Digi Sport.
În final, trebuie menționați și jucătorii care au adus bani în conturile celor de la Rapid în vară și iarnă:
- Marko Dugandzic – 2 milioane de euro
- Horațiu Moldovan – 800 de mii de euro
- Antonio Sefer – 500 de mii de euro
- Valentin Costache – 100 de mii de euro