Dan Șucu este pregătit să intre pe ruta transferului pe care Meme Stoica i l-a propus lui Gigi Becali de o lungă perioadă de timp.
Rapid București a intrat în cursa pentru Juri Cisotti, jucătorul italian în vârstă de 31 de ani dorit de FCSB. Italianul nu dorește să își mai prelungească înțelegerea scadentă în vara lui 2025 cu Oțelul Galați, iar granzii Superligii au luat cu asalt impresarii fotbalistului, care este dorit atât de FCSB, cât și de Rapid. Conform sportpesurse.ro, Rapid București a înaintat o ofertă de 400.000 de euro pentru a-l aduce pe Cisotti încă din iarnă, ceea ce ar reprezenta o adevărată lovitură pentru Gigi Becali.
Cursa pentru Juri Cisotti devine din ce în ce mai interesantă, iar cea mai nouă echipă care și-l dorește pe italian este Rapid București, care dă o sumă importantă pentru un jucător aflat în ultimele șase luni de contract cu formația lui actuală. Se pare că giuleștenii sunt gata să facă un transfer de marcă și vor să îl aducă sub comanda lui Marius Șumudică pe căpitanul „oțelarilor”.
Deși Dorinel Munteanu a specificat nu cu puțin timp în urmă că jucătorul lui valorează cel puțin 2.000.000 de euro, este greu de crezut că gruparea din Galați mai poate încasa o astfel de sumă, mai ales că există riscul să îl piardă gratis în vară.
Omul cu banii de la campioana României nu are o mână atât de „mare” ca a lui Dan Șucu și a declarat recent că vrea să dea doar 100.000 de euro pentru a-l transfera încă din perioada de mercato din iarnă pe Juri Cisotti. Totuși, latifundiarul din Pipera va fi nevoit să liciteze mult mai mult dacă vrea cu adevărat să îl aducă pe fotbalistul din „cizmă” sub comanda lui Elias Charalambous.
De vreo două luni îmi zice MM de Cisotti. Hai să-l văd eu pe Cisotti pe care îl laudă MM toată ziua. Am auzit că devine liber. Le dăm vreo 100.000. Dar nu l-am văzut, stai să-l văd”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER