Dani Coman, derapaj incredibil asupra lui Andrei Nicolescu! Oficialul lui Dinamo a declarat că Hermannstadt i-a lăsat un gust amar, la meciul cu FC Voluntari, iar replica e devastatoare: „O fi băgat altceva în gură”
Andrei Nicolescu i-a supărat și pe oficialii lui FC Voluntari și pe cei de la Hermannstadt, după ce a sugerat că sibienii nu s-au omorât cu firea la partida din ultima etapă.
Dani Coman a avut un răspuns dur la adresa conducătorului de la Dinamo. Ilfovenii au învins cu 1-0, în etapa a doua din play-out-ul Superligii, Merloi fiind cel care a marcat din penalty, în minutul 70 al partidei, după un henț în careu al lui Butean.
Dani Coman, derapaj incredibil asupra lui Andrei Nicolescu! Oficialul lui Dinamo a declarat că Hermannstadt i-a lăsat un gust amar, la meciul cu FC Voluntari, iar replica e devastatoare: „O fi băgat altceva în gură”
FC Voluntari a obținut victoria după o serie de 12 meciuri în care a înregistrat patru egaluri şi opt eşecuri.
„Chiar l-am apreciat pe Nicolescu, pentru faptul că a pus umărul la momentul respectiv pentru Rapid. Dar, văzând declarațiile pe care le tot face în ultimele zile, mă face să cred doar că vrea să ascundă neputința lui vorbind de alte cluburi și de alți oameni. Eu nu cred că mai poate păcăli pe nimeni, nici măcar pe suporterii echipei Dinamo. Sunt oameni care se pricep la fotbal, care au pus umărul la redresarea clubului și trebuie să înțeleagă că pe acei oameni nu-i poate păcăli. Am văzut că a făcut o declarație că i-a lăsat un gust amar. Probabil o fi mâncat ceva sau o fi băgat altceva în gură, de i-a lăsat un gust amar”, a spus Dani Coman la Prima Sport.
„Sută la sută îl vom reclama. Nu e normal să facă astfel de afirmații”
După ce Bogdan Bălănescu, directorul general de la FC Voluntari, l-a amenințat pe Nicolescu că-l va reclama la Comisiile FRF, Dani Coman e decis să facă același lucru.
„Am făcut un meci foarte slab, dar asta nu înseamnă că Hermannstadt joacă la meciul cu Dinamo cu altă intensitate sau că își dorește mai mult. Noi ne dorim la fiecare meci să câștigăm. Lumea mă cunoaște atât pe mine cât și pe Măldă. Suntem doi oameni de fotbal, doi oameni care am jucat fotbal, spre deosebire de alte persoane. Doi oameni care știu ce înseamnă să prinzi o zi mai puțin bună și chiar și o zi proastă. Este un sport și se pot întâmpla astfel de lucruri.
Dar de la afirmațiile pe care le-a făcut, până la realitatea pură e cale lungă. Orium, ne vom gândi și vom merge la Comisie, să vedem dacă cei de la Comisie au aceeași părere. Sută la sută îl vom reclama. Nu e normal să facă astfel de afirmații”, a mai spus președintele lui Hermannstadt.