Dani Coman și-a ales tabăra în scandalul dintre Gabi Tamaș și Nae Constantin: „Îmi pare rău să o spun, dar a greșit. Eu n-aș fi făcut niciodată așa ceva”
Gabi Tamaș a plecat pe ușa din dos de la Petrolul, după un scandal făcut public chiar de antrenorul Nae Constantin.
Fundașul în vârstă de 39 de ani este liber de contract, după ce a fost nevoit să se despartă de ploieșteni în urma scandalului iscat după ce a fost înregistrat de antrenorul Nae Constantin când înjura suporterii „găzarilor”.
Dani Coman și-a ales tabăra în scandalul dintre Gabi Tamaș și Nae Constantin: „Îmi pare rău să o spun, dar a greșit. Eu n-aș fi făcut niciodată așa ceva”
Dani Coman îl susține pe Gabi Tamaș și spune că nu e de acord cu modul în care a procedat antrenorul Nae Constantin, care l-a înregistrat pe fotbalistul, iar ulterior a dat discuția galeriei.
„Despre episodul Petrolul, cred că trebuia gestionat altfel acel moment de către Nae Constantin. N-aș fi făcut niciodată ceea ce a făcut Nae, mi-a fost coleg, îmi pare rău să o spun, dar a greșit”, a declarat Dani Coman, la Digi Sport.
Cum era Gabi Tamaș ca fotbalist!
„Pe Gabi l-am avut coleg la națională, l-am avut jucător la Astra. Pentru mine a fost extraordinar, chiar dacă am avut și discuții contradictorii, am știut ca, a doua zi, să ne strângem mâna și să rămânem prieteni.
Aveam discuții, dar nu numai cu el, mai erau jucători cu personalitate. Dar așa eram si eu, când aveam ceva de spus, am spus, indiferent cine a fost în fața mea.
Gabi era un jucător important și în vestiar și în afara vestiarului, iar Gabi, chiar dacă mai făcea o prostie seara, venea la antrenament și era primul, indiferent de care era alergarea sau de metrii pe care trebuia să-i parcurgă, el ținea ritmul. De aia a ajuns să joace și la 39 de ani și o face foarte bine”, a adăugat Dani Coman.