Daniel Bîrligea e suspendat la meciul cu Rapid Bucureşti şi a vorbit despre convocarea la națională, după ce Mircea Lucescu a fost în tribună la Dinamo – FCSB 0-2

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Daniel Bîrligea a vorbit despre convocarea la națională, după ce a marcat un gol spectaculos chiar sub privirile lui Mircea Lucescu în Dinamo – FCSB 0-2.

Duminică seară a avut loc un meci care se anunța spectaculos de ambele părți, însă Dinamo nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor rezultatelor înregistrate în ultima vreme și FCSB a dominat clar jocul timp de 90 de minute. Daniel Bîrligea a ieșit din nou la rampă și a marcat un gol spectaculos, iar la final a vorbit despre convocarea la națională, dar a punctat și faptul că nu va evolua împotriva giuleștenilor.

Daniel Bîrligea, despre primul său „Derby de România”: „Bucureștiul e roș-albastru”

Atacantul venit în această vară de la CFR Cluj a disputat primul său derby cu Dinamo în tricoul roș-albastru. Daniel Bîrligea a deschis scorul în minutul 26 cu un gol din foarfecă chiar sub privirile selecționerului. A vorbit la finalul partidei despre posibila convocare la națională pentru meciurile cu Kosovo și Cipru și a punctat faptul că Mircea Lucescu este cel care ia deciziile, important este ca el să își facă bine treaba la echipă.

„Îmi merge bine momentan, mă simt bine, jucăm bine, avem ocazii. (n.r.-Ce ai vrut să le arăți suporterilor?) Că Bucureștiul e roș-albastru, atât. Avem jucători de calitate, luptăm pentru obiective, sperăm avem rezultate bune și să aducem lume la stadion, să fie full. Primul meu derby de București. Din păcate da, o să ratez derby-ul cu Rapid, nici eu nu știam. Eu îmi fac treaba, iar domnul (n.r.-Mircea Lucescu) o să ia deciziile. Eu mereu încerc să fac totul cât mai bine, să cresc, vom vedea pe viitor. Avem goluri și pentru Rangers, pentru toți. Se joacă 11 la 11, vedem care pe care”, a declarat Bîrligea, potrivit Digisport.

Gigi Becali a dat lovitura cu acest transfer: 4 goluri în 6 partide

Latifundiarul din Pipera l-a transferat în această vară pe Daniel Bîrligea de la CFR Cluj. Deși nu a avut un start impresionant și a fost criticat imediat de patron, atacantul pentru care ia plătit 2 milioane de euro lui Nelu Varga a marcat patru goluri în șase meciuri și s-a impus rapid în primul „11” al roș-albaștrilor.

 

Publicat: 21 10. 2024, 00:25