Daniel Bîrligea a fost la doar un pas să semneze cu Rapid București, dar Gigi Becali a reușit să îi ia fața rivalului Dan Șucu în lupta pentru semnătura fostului atacant de la CFR Cluj.
Gigi Becali a dat lovitura pe piața transferurilor chiar pe final de mercato semnând cu Daniel Bîrligea, în schimbul sumei de două milioane de euro. Milionarul a precizat că și l-a dorit foarte mult pe tânărul atacant care a demonstrat deja la FCSB că își merită toți banii, fiind decisiv în ultimele meciuri.
Dan Șucu era la un pas să îi strice mutarea lui Gigi Becali, dar patronul FCSB a acționat la timp și a semnat chiar înainte ca jucătorul să poarte negocieri cu giuleștenii.
Marian Mihail, directorul executiv al celor de la Rapid, a dezvăluit că doar o noapte le-a lipsit giuleștenilor să pună mâna pe cel mai în formă atacant român.
„O noapte ne-a lipsit. (n.r. suma de transfer ar fi fost aceeași?) Nu știu exact ce garanție și cât de bună pot să iau suma vehiculată de partea cealaltă (n.r. de cei de la FCSB). Au existat discuții cu jucătorul, da. A fost o perioadă mai complicată atunci, toată echipa era împărțită, a fost cursul de director sportiv, s-au suprapus mai multe. Directorul și președintele clubului erau la Cluj, patronul era la București. Din ce am înțeles jucătorul era acasă (n.r. la Brăila), nu era în București nici el”, a spus Marian Mihail, la Digi Sport.
Gigi Becali a purtat negocieri pentru transferul lui Daniel Bîrligea, dar jucătorul era la un pas să ajungă la Rapid, după ce Dan Șucu a intrat pe fir, însă patronul FCSB a plusat pentru fi sigur de mutare și l-a arătat cu degetul pe rivalul său pentru modul în care a acționat.
„Bă, m-au deranjat. Pentru ce să mai faci pe unul să dea bani mulți în plus, dacă ești frate și prieten cu el? Știa că n-o să permit asta. Și mai spun ceva: am vorbit cu Varga, mi-a zis «băi Gigi, știi care e treaba? Măcar dacă făcea licitație, dar el îmi zice să i-l dau cu 1,8 milioane, cu banii în 3 tranșe, într-un an».
Vă dați seama? Și mai puțin, și în rate! Eu i-am spus lui Șucu: «Băi Dane, am semnat contractul». El îmi zice: «Nu sunt parte din contractul ăla». Cred că ar trebui să se gândească, că e om bun, dar strică o chestie de genul ăsta. Eu mi-am făcut o părere despre el, e om de calitate, dar…
Aici dădeam oricât. Dădeam orice bani în plus! De ce? Era chestie de demnitate, de onoare. Bă, am semnat contractul. Dacă nu semnam, nu mai făceam licitație. «Ia-l tu, nu stau să arunc banii mei că sunt eu prostul». Dar era semnat contractul, îl anunțasem”, a declarat Gigi Becali a doua zi după ce a semnat cu Daniel Bîrligea, potrivit gsp.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER