Daniel Isăilă, anunț final legat de preluarea Rapidului după plecarea lui Adi Mutu: „De ce să mint?”
Daniel Isăilă (51 de ani) a vorbit despre posibilitatea de a-i lua locul lui Adi Mutu (44 de ani) la Rapid.
Daniel Isăilă, anunț final legat de preluarea Rapidului după plecarea lui Adi Mutu: „De ce să mint?”
Adi Mutu este ca și plecat de la Rapid, fiind în negocieri avansate cu azerii de la Neftchi Baku, iar numele lui Daniel Isăilă a fost printre primele vehiculate pentru înlocuirea „Briliantului”. Antrenorul în vârstă de 51 de ani nu a exclus o colaborare cu formația de lângă Podul Grant, dar a menționat că nu ar semna contractul cu ochii închiși.
Isăilă a ținut să menționeze că până în acest moment nu a fost contactat de nimeni din partea Rapidului și a adăugat că prima sa opțiune rămâne să își continue cariera în Golful Persic.
„Presa noastră e liberă să scrie multe și să speculeze. Dar de ce să mint? Nici nu s-a pus problema să merg la Rapid și nici nu am fost contactat. Nu mă pot suci, dacă am spus ceva rămâne spus, nu înțelegeți că dacă va fi ceva voi semna contractul în orice condiții.
Șansele sunt foarte mari să mă întorc în Golful Persic. Acolo începe campionatul la sfârșitul lunii august, dar acolo se poate schimba în orice moment. Asta este datoria voastră ca presă, să speculați și să presupuneți”, a declarat Daniel Isăilă, potrivit Sport Total FM.
Adi Mutu, în conflict cu Dan Șucu și Victor Angelescu
ProSport a aflat că evenimentele din ultimele zile au declanșat un conflict între Adi Mutu și acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu.
„În anturajul echipei circulă de câteva ore o informație legată de motivul pentru care Mutu ar fi decis să plece. Până să caute această ofertă de la Neftchi Baku, unde va câstiga foarte mulți bani, el se simțea foarte bine la Rapid. De altfel, proiectul si transferurile au fost gândite cu acordul lui, dar lucrurile s-au precipitat după partidele amicale și în special după meciul cu Slovan Bratislava, când s-a pierdut cu 1-4.
Într-o discuție avută cu Angelescu și Niculae i s-a reproșat lui Mutu folosirea sistemului de joc cu trei fundași, care este nepotrivit cu actualul lot, în opinia conducerii. Mutu s-a enervat, pot spune că a «luat foc» și a transmis că dacă nu mai beneficiază de încrederea conducerii atunci pleacă. Niculae și Angelescu ar fi rămas fermi pe poziție și i-ar fi spus clar că echipa nu poate juca așa în campionat, în sistemul cu trei fundași…Apoi, s-a întâmplat ce știe toată lumea: Mutu a început negocierile cu Baku”, au transmis sursele ProSport.