Daniel Niculae are spatele asigurat la Rapid chiar dacă suporterii îl vor plecat din Giulești! Dan Șucu, anunț de ultima oră despre președintele echipei

Dan Sucu si Daniel Niculae participa la o confernta de presa sustinuta la stadionul Rapid din Bucuresti, joi, 4 august 2022. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Daniel Niculae, președintele formației Rapid București, are spatele asigurat chiar dacă fostul fotbalist nu este plăcut de toți suporterii din Giulești.

Daniel Niculae are spatele asigurat la Rapid chiar dacă suporterii îl vor plecat din Giulești! Dan Șucu, anunț de ultima oră despre președintele echipei

Chiar dacă suporterii i-au cerut demisia în nenumărate rânduri lui Daniel Niculae, Dan Șucu susține că președintele Rapidului se încadrează foarte bine în ceea ce își dorește el de la clubul din Giulești.

Totodată, Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Daniel Niculae.

„Eu când am venit Nico era președinte. El era dinainte. Deci încă o dată. El corespunde la ceea ce am spus mai devreme. În primul rând e un om foarte cinstit, competența nu poți să i-o negi, implicarea nu poți să i-o ceri”, a spus Dan Șucu, conform Fanatik.

Ce îi lipsește lui Daniel Niculae. „Sunt anumite lucruri pe care încă nu le cunoaște!”

Chiar dacă îl susține pe Daniel Niculae, Dan Șucu este de părere că președintele Rapidului mai are foarte multe lucruri de învățat.

„Faptul că sunt anumite lucruri pe care încă nu le cunoaște din partea administrativă, da. Oricare dintre noi are foarte multe de învățat. Eu cred că noi trebuie să ieșim puțin din paradigma în care o echipă de fotbal este doar într-o întrecere sportivă. 

Nu, nu este așa. Întrecerea sportivă e doar cea pe care o vezi pe teren 90 de minute. Dar o echipă de fotbal înseamnă mult mai mult decât atât. Există și o competiție economică pe care trebuie să o conștientizăm”, a mai spus acționarul majoritar de la Rapid pentru sursa citată mai sus.

Daniel Niculae este președintele Rapidului din aprilie 2021

Daniel Niculae (40 de ani) a revenit la Rapid în aprilie 2021, iar în prezent ocupă postul de președinte al clubului din Giulești. În perioada august 2017 – iunie 2018 a fost la conducerea Academiei Rapid.

În perioada în care a fost jucător activ, Daniel Niculae a jucat la Rapid, Astra Giurgiu, Kuban Krasnodar, Monaco, Nice, AJ Auxerre și Extensiv Craiova.

În tricoul Rapidului, Daniel Niculae a jucat în 140 de meciuri, a dat 53 de goluri și a oferit șase pase decisive. Alături de gruparea din Giulești a luat titlul în sezonul 2002-2003, două Cupe ale României (2001-2002 și 2005-2006) și două Supercupe ale României (2001-2002 și 2002-2003).

Publicat: 04 10. 2023, 20:04
Actualizat: 04 10. 2023, 20:04