Daniel Niculae, președintele Rapidului, trece printr-o perioadă extrem de agitată. Oficialul giuleștenilor a avut probleme de sănătate, iar echipa sa și-a dat trei autogoluri în ultimele două meciuri.
Daniel Niculae a dezvăluit că nu a fost prezent la eșecul cu Petrolul, scor 0-2, iar asta din cauză că s-a simțit extrem de rău. După ce Rapid a bifat al treilea meci fără victorie, o parte din fanii rapidiști l-au jignit pe președintele clubului giuleștean, însă el nu i-a condamnat prea dur pe aceștia și a spus că, având în vedere ultimele două înfrângeri din campionat, le înțelegere furia într-o oarecare măsură.
„E prima oară când vorbesc cu presa după meciul cu Petrolul. Din păcate nu am putut fi prezent și fizic la meci pentru că nu m-am simțit foarte bine, abia luni după amiază am reușit să ies din casă. M-am simțit foarte rău, am și vomitat, de aia nu am venit la meci.
Nu a fost chiar întreg stadionul din ce am înțeles. Nu sunt de acord și nu voi fi niciodată de acord cu injuriile, dar trebuie să-i înțelegem și pe suporterii noștri pentru că nu am început foarte bine acest campionat. Vă dați seama, după ce îți înscrii două autogoluri într-un derby contra Petrolului, vine a doua înfrângere consecutivă, lucrurile nu sunt în ordine. Îi înțeleg din punctul acesta de vedere, încercăm să reglementăm lucrurile, și să reușim să câștigăm duminică.
Da… Niciun jucător cu trecut rapidist, mai ales că eu sunt născut și crescut acolo, nu merită să fie înjurat. Din păcate acestea au fost lucrurile, trebuie să ne punem și în pielea suporterilor, pe marea majoritate dintre ei îi înțeleg, e și o frustrare a lor… Nu am reușit să câștigăm contra Petrolului, veneam după o altă înfrângere.
Poate nici jocul nu a fost atât de bun pe cât au sperat ei. Ați văzut, lumea a încurajat echipa până spre final… Dacă noi ne-am fi ridcat la nivelul suporterilor, cu siguranță am fi fost pe primul loc. Însă sperăm să o facem pe viitor”, a declarat Daniel Niculae pentru Fanatik.
Daniel Niculae nu are de gând să își dea demisia, deși mulți fani i-au cerut-o. Președintele Rapidului este convins că lucrurile se vor regla, iar giuleștenii vor începe să câștige din nou meciuri.
„Nu! Nu, pentru că suntem la început de campionat, lucrurile se pot reglementa, sunt foarte mulți jucători noi aduși, unii dintre au venit destul de recent, sunt niște reglaje care nu sunt puse la punct.
Sunt ferm convins că echipa va arăta cu totul și cu totul altfel și la fel de convins sunt că ne vom îndeplini și obiectivele la începutul sezonului. Adică primele trei locuri. Normal că sunt optimist, dacă nu aș fi optimist, nu aș fi în această funcție. Dacă aș ști că Rapidul ar câștiga campionatul an de an, aș fi primul care…”, a spus Daniel Niculae pentru aceeași sursă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER