Căpitanul roș-albaștrilor, Darius Olaru, a tras concluziile la finalul partidei Dinamo – FCSB 0-2.
Campioana României a bifat al șaptelea succes consecutiv împotriva eternei rivale, Dinamo. Elevii lui Elias Charalambous au dominat autoritar jocul și nu le-au dat prea multe șanse adversarilor să se apropie de poarta apărată de Ștefan Târnovanu.
Darius Olaru a făcut din nou un joc bun, a pasat decisiv la golul lui Daniel Bîrligea, iar la final a vorbit despre ce a contribuit decisiv la rezultatele obținute în ultimele etape.
Căpitanul FCSB a vorbit deschis despre evoluția echipei sale din startul noului sezon. Nu se aștepta ca echipa să ajungă atât de greu pe locurile din play-off, dar rezultatele din ultima vreme au arătat că jucătorii au căpătat experiență și tratează diferit fiecare ocazie importantă din jumătatea adversă de teren.
„Acesta este primul obiectiv să prindem play-off-ul. Nu ne gândeam la începutul campionatului că vom ajunge abia acum pe loc de play-off. Ne bucurăm că am câștigat în derby. Îmi vine să cred că am ajuns la atâtea victorii, știu cât lucrăm, ce facem la antrenament, era momentul.
Eu cred că prin experiență am câștigat. Am reușit să marcăm prin ocaziile avute, chiar dacă nu am avut și noi multe situații. Experiența acumulată și în Europa, în ultimii ani, nu doar în campionat a contat. Am avut o lovitură, o am de la meciul cu PAOK, am căzut pe ea și nu am vrut să risc, sunt ok.
Am fost supărat pentru faza din prima repriză, Olsen mi-a spus că nu m-a văzut, dar el când m-a călcat a fost ceva mai puternic, arbitrul mi-a spus că nu m-a văzut. Am primit iar cartonaș galben. Înainte de meci mi-a spus că sunt căpitan și pot să vorbesc cu el, de asta am vrut să-i zic. Am vorbit pe un ton bun.
Mă simt bine, pe moment îmi doresc să intru în ritm, pe parcurs parcă obosesc, dar cred că este mental. Pur și simplu a respins mingea fundașul lor, nu pot să-l notez ca un assist, este meritul lui. Îmi doresc să câștige cu Rangers, au forța să înregistreze un rezultat bun. Le țin pumnii!”, a declarat Darius Olaru, potrivit Digisport.
Elevii lui Elias Charalambous au bifat al treilea succes consecutiv în Superliga și au urcat pe locul 5, cu 19 puncte, la egalitate cu următoarele două clasate, Oțelul Galați și CFR Cluj.
Roș-albaștri au și o restanță de disputat cu FC Botoșani, dar momentan gândul este la cupele europene, acolo unde FCSB va disputa, joi, o partidă dificilă în deplasarea de la Glasgow Rangers. Urmează apoi meciul din campionat împotriva celor de la Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER