Darius Olaru, căpitanul FCSB, a vorbit despre plecarea de la gruparea roș-albastră după meciul cu Unirea Slobozia, scor 3-0.
Fotbalistul lui Gigi Becali nu s-a mai ferit și a venit cu noi detalii despre un posibil transfer.
FCSB, campioana României, a spulberat-o pe Unirea Slobozia, scor 3-0, în a 17-a etapă din Superliga. Golurile partidei au fost marcate de Darius Olaru, Daniel Bîrligea și David Miculescu.
Căpitanul roș-albaștrilor se bucură că a înscris în meciul de pe Arena Națională. Întrebat despre un posibil transfer, Darius Olaru a spus că atenția sa e îndreptată doar spre FCSB.
„Da, îmi era dor. N-am marcat de câteva etape bune. Cel mai important e că am câștigat. Veneam după o deplasare foarte dificilă, unde am pierdut în ultimele minute.
Cum am spus, am văzut din prima că a fost gol, dar am mers să-l întreb. El mi-a spus că a fost gol, dar se uita să nu fi fost vreun ofsaid sau ceva înainte.
Am eu timp să mă odihnesc mai încolo, după ce nu o să mai joc fotbal. Vreau să mă bucur de fotbal cât mai pot.
Cred că am pus o contră la minge, a venit pe piciorul meu. A fost bine că nu a fost mai grav. Mă puteam alege cu o entorsă foarte ușor.
Mi s-a părut cam de galben după părerea mea. Și la Botoșani am mers să câștigăm. Asta ne gândim la fiecare meci să marcăm repede, să ne impunem jocul. Am intrat să câștigăm, știm că în tur am avut un meci dificil cu ei.
În această seară nu trebuia să le mai dăm nicio șansă. Voiam să obținem cele trei puncte. Pas cu pas trebuie să ne revenim. Trebuie să urcăm acolo unde știm că ne este locul.
Revenim în Europa. Mult mai dificil, în Europa trebuie să ne ridicăm cu toții nivelul, este altceva. Trebuie să muncim mult mai mult pentru a face față.
(n.r. despre transferuri) De așteptat mă aștept. Dar nu vreau să mă gândesc la asta deocamdată. Sunt focusat pe asta, trebuie să dau tot ce am mai bun pentru echipă”, a declarat Darius Olaru, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER