Datoria imensă către Milos Pavlovic l-a făcut pe Dan Șucu să explodeze de nervi! Ce reacție a avut acționarul majoritar al Rapidului când a aflat de decizia TAS

Datoria imensă a clubului Rapid către Milos Pavlovic l-a făcut pe acționarul majoritar Dan Șucu să explodeze de nervi în direct.

ProSport a anunțat în exclusivitate că fostul mijlocaș defensiv a câștigat procesul intentat la FIFA împotriva giuleștenilor și are de încasat 600.000 de euro.

Datoria imensă a clubului Rapid către Milos Pavlovic l-a făcut pe Dan Șucu să explodeze

Dan Șucu a explodat de furie când a auzit decizia instanței și a subliniat că legislația din România nu permite o astfel de plată.

„Din punctul meu de vedere, nici nu există legislaţie în România care să-i permită unei firme care nu are nicio legătură cu altă firmă să plătească datoria firmei respective. Nici nu ştiu cum încadrezi fiscal.

Tu nu ai voie, e evaziune fiscală! E în afara legilor româneşti, dar FRF ne solicită să ne supunem unei legi din Elveţia. Deci noi suntem ca şi cum am fi pe alt teritoriu decât cel al României”, a declarat Dan Șucu, la Orange Sport, după primele procese pierdute.

Zilele trecute, și acționarul minoritar de la Rapid, Victor Angelescu, a confirmat că giuleștenii au pierdut procesul și sunt buni de plată.

„Nu avem nicio interdicţie la TAS, abia am pierdut şi există o perioadă în care să plătim. Suma este mai mică (n.r. de 700.000 de euro), dar nu cu mult. Ce este adevărat e că am pierdut la TAS. Noi câştigasem la FIFA şi am pierdut la TAS. E una dintre cele mai proaste experienţe ale mele.

Era o diferenţă destul de mare, FIFA ne-a dat dreptate. Înainte, FIFA le dăduse celorlalţi jucători dreptate. TAS-ul nu e lege, TAS-ul face ce vrea. Cum vor unii de acolo, aşa se întâmplă. Mergem mai departe, cum i-am plătit pe ceilalţi, îi plătim şi pe Pavlovic”, a spus Victor Angelescu, la Digi Sport.

Jucătorii dați afară de George Copos de la Rapid şi salariile lor anuale, în euro

  • Renan Silva 80.000
  • Ştefan Grigorie 120.000
  • Blaze Ilijoski 120.000
  • Marius Bilaşco 25.000
  • Ovidiu Burcă 140.000
  • Glauber Berti 140.000
  • Nemanja Milisavljevic 150.000
  • Milos Pavlovic 150.000
  • Romeo Surdu 200.000
  • Filipe Teixeira 240.000
  • Paul Codrea 220.000
  • Iulian Apostol 180.000
  • Ionuţ Voicu 80.000
  • Stefan Figuiredo 80.000
  • Constantin Zotta 120.000 de euro
Publicat: 23 12. 2023, 13:38