David Miculescu, ca la război! Cum a fost surprins atacantul lui FCSB după ce a fost faultat în careu: fotbaliștii arată ca pe front! | FOTO

David Raul Miculescu si Fernandez Esteban Orozco in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si FCSB, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, duminica 11 decembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 8 poze

David Miculescu a fost faultat în careu în minutul 22 al întâlnirii dintre Chindia Târgoviște și FCSB, iar atacantul a fost surprins ca la război pe gazonul de pe Ilie Oană.

Condițiile precare ale terenului au produs mai multe imagini spectaculoase pe parcursul primei reprize, iar unul dintre cele mai elocvente momente a fost oferit chiar la faza ce a dus la marcarea primului gol.

Esteban Orozco l-a faultat în careu pe David Miculescu, iar în momentul în care fotbalistul s-a ridicat de pe teren, pe transmisia TV au fost surprinse imagini care păreau, mai degrabă, rupte din paginile de istorie care prezentau luptele aprigi ce se dădeau pe vremuri.

Foto: captură DigiSport

David Miculescu a fost faultat în careu în minutul 22 al întâlnirii dintre Chindia Târgoviște și FCSB, iar atacantul a fost surprins ca la război pe gazonul de pe Ilie Oană

Terenul se prezintă într-o stare foarte proastă, iar această situație apare la doar o singură zi după ce Hermannstadt a inaugurat noul stadion „Municipal” din Sibiu, tot cu un gazon de calitate scăzută.

Marius Măldărășanu a tras un semnal de alarmă în această privință și le-a transmis celor abilitați să remedieze urgent problema.

„Eu spun lucrurilor pe nume. Gazonul este foarte rău! E o problemă dacă nu știi să ai grijă de el. Nu poate avea oricine grijă de un gazon, trebuie să te pricepi. A apărut o boală, este o problemă interminabilă.

Noi nu ne-am antrenat pe el în ultimele două luni. Ne-am antrenat prima dată acolo cu o zi înaintea meciului cu Farul, am vrut să avem niște repere. Nu putem spune că am jucat acasă, noi nu ne antrenăm pe acest teren.

Știu că se fac eforturi ca el să fie la înălțime. Dar și dacă va fi schimbat la un moment dat, și dacă pun hibrid… problema este a celor care trebuie să aibă grijă de el”, a declarat Măldărășanu, la Pro Arena.

Echipele de start de la Chindia Târgoviște – FCSB

Chindia: 33. Căbuz – 98. Căpușă, 6. Celea, 21. Orozco, 80. Dumitrașcu – 5. Vorobjovas, 4. Passaglia – 10. Neguț, 59. Popadiuc, 77. A. Șerban – 19. D. Popa
Rezerve: 1. D. Moldovan, 3. C. Dima, 8. Ad. Ioniță, 9. Cooper, 11. Atanase, 13. Cherchez, 14. Grubac, 17. Chamed, 66. Ahmatov
Antrenor: Anton Petrea

FCSB: 99. A. Vlad – 2. V. Crețu, 5. Dawa, 16. Tamm, 33. Radunovic – 27. Olaru, 8. Șut, 18. Edjouma – 98. Cordea, 96. Compagno, 10. Oct. Popescu
Rezerve: 1. Ducan, 6. Haruț, 11. Miculescu, 19. Omrani, 24. Nikolov, 26. Oaidă, 28. Pantea, 29. Bouhenna, 80.Radaslavescu
Antrenor: Leonard Strizu

Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești
Arbitru: Horațiu Feșnic (Cluj / A1: Sebastian Gheorghe (Suceava) / A2: Alexandru Cerei (Cluj)
Arbitru VAR: Andrei Florin Chivulete (București) / Arbitru AVAR: Adrian Popescu (Craiova) / Rezervă: Andrei Antonie (București) / Observator arbitri: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea)

Publicat: 11 12. 2022, 21:31
Actualizat: 11 12. 2022, 21:43