Ce explicație există pentru situația actuală a CSA Steaua. Gabi Balint s-a revoltat după decizia dată în procesul mărcii Steaua.
Curtea de Apel a hotărât ca mărcile deținute de „militari” să nu fie înstrăinate. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de clubul lui Gigi Becali.
Gabi Balint a spus că disputa dintre FCSB și CSA Steaua nu ar fi trebuit să existe.
„Vi se pare normal să încerce cineva să ia marca clubului, identitatea clubului? Clubul a transformat o dată, în 1998, societatea. Nu a fost un om care să se ocupe, ei, (n.r. reprezentanții MApN) când au fost să semneze, s-au dat la o parte.
I-au lăsat să facă ce vor. Ce au făcut în sala aia numai ei știu. Și acum încearcă să facă dreptate, e Talpan. (n.r. Gigi Becali) L-a împrumutat cu bani (n.r. clubul), s-a scris că în momentul în care va trece clubul (n.r. la o societate pe acțiuni), i se vor oferi acțiuni.
Dar nu s-a mai făcut nimic, au zis «e al nostru!». Suporterii sunt cei mai nevinovați, nu au nicio vină, trebuie lăsați să fie aproape de echipă. Eu sunt de acord că ambele părți sunt de vină, pentru că nu au știut să se facă niște lucruri clare.
Aici s-a ajuns din cauza incompetenței unora, și de o parte, și de cealaltă. Suporterii țin cu aceeași echipă, au aceleași culori în suflet, dar se ceartă. (n.r. Ții cu CSA Steaua?) Da. S-a reînființat în 2017, dar e la al treilea sezon în Liga 2”, a declarat Gabi Balint, conform Digisport.
Florin Talpan, juristul echipei Armatei, a reacționat după victoria obținută în instanță.
Acesta n-a uitat de conducătorii din Ministrul Apărării, cărora le cere socoteală pentru că nu l-au apreciat destul.
„O nouă victorie a mea în instanţă ! Avocatul lui Becali a pierdut, din nou, în faţa mea, în încercarea de a ne anula sau decădea mărcile aflate în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti!
Am muncit ca de obicei foarte mult şi am satisfacţia că instanţa mi-a dat dreptate! În loc sa fiu recompensat pentru toate reuşitele mele, mi s-a luat din salariu şi cu toate acestea, am găsit puterea să lupt mai departe! Sunt mândru de munca mea şi de eforturile pe care le-am făcut!
Este inadmisibil ca eu să am rezultate remarcabile iar conducerea Ministerului Apărării Naţionale să nu mă aprecieze şi să nu îmi acorde sporul integral pentru lucrări de excepţie, spor pe care îl merit, deoarece am câştigat dosare foarte grele şi am păstrat în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei marca Steaua Bucureşti, numele Steaua Bucureşti si palmaresul echipei de fotbal!
Sper ca eforturile depuse de către mine să fie recompensate de ministrul Apararii Nationale la adevărata lor valoare în cel mai scurt timp!”, a fost mesajul scris de Florin Talpan pe pagina lui de Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER