Gigi Becali (64 de ani), patronul formației FCSB, a lăsat să se înțeleagă că Billel Omrani (29 de ani) are zilele numărate la vicecampioana României.
Billel Omrani a fost adus de Gigi Becali în vară, după despărțirea atacantului francez de CFR Cluj, iar latifundiarul din Pipera a făcut un efort uriaș pentru a-l convinge să semneze cu trupa roș-albastră.
Pe lângă faptul că i-a dat 200.000 de euro la semnătură, Billel Omrani a primit și un salariu lunar în valoare de 20.000 de euro, doar că evoluțiile sale în tricoul vicecampioanei României au lăsat de dorit.
Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 1.000.000 de euro a dat două goluri și două pase decisive în 20 de meciuri jucate pentru FCSB, iar șansele ca latifundiarul din Pipera să activeze clauza de prelungire a înțelegerii pentru încă două sezoane sunt mici.
Gigi Becali a vorbit despre situația lui Billel Omrani, iar latifundiarul din Pipera a făcut dezvăluiri despre viața atacantului francez, dar și despre cum reușea Dan Petrescu să îl motiveze în perioada în care se afla sub contract cu CFR Cluj.
Omrani… Nu știu ce se întâmplă cu el. La fotbal poți să ai calitățile calităților… Uite că acum se antrenează și… Probabil că el funcționa cu Dan Petrescu pentru că ăla nu îl lăsa nici să se miște, îl distrugea. La noi e liber, e în București…”, a spus Gigi Becali.
Billel Omrani a ajuns la FCSB pe 12 septembrie 2022 și a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2022-2023, cu opțiunea clubului de a-i prelungi înțelegerea pentru încă două sezoane dacă dă randament.
Billel Omrani a semnat cu FCSB din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de CFR Cluj, echipă la care a juca din septembrie 2016 până în iunie 2022. Pentru gruparea din Gruia, francezul în vârstă de 29 de ani a jucat în 209 meciuri, a dat 47 de goluri și a oferit 42 de pase decisive.
Mai mult, Billel Omrani a câștigat alături de formația patronată de Neluțu Varga șapte trofee, dintre care cinci titluri (2017-2018, 2018-2019, 2019-2020, 2020-2021 și 2021-2022) și două Supercupe ale României (2018-2019, 2020-2021).
În play-off-ul sezonului 2022-2023, Billel Omrani nu a prins lotul la două meciuri, a fost rezervă nefolosită la o partidă, iar de alte patru dăți a intrat în repriza a doua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER