De ce Florinel Coman ar trebui aplaudat de galeria lui Dinamo! Dumitru Dragomir comentează momentul selfie-ului de pe gazon: „Altul făcea asta!”

Coman se pozeaza cu un telefon aruncat din tribuna
Vezi galeria foto - 4 poze

Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a explicat de ce Florinel Coman ar trebui aplaudat de galeria lui Dinamo la meciul cu FCSB.

De ce Florinel Coman ar trebui aplaudat de galeria lui Dinamo! Dumitru Dragomir comentează momentul selfie-ului de pe gazon

Dinamo a pierdut partida cu FCSB, scor 1-2, în etapa a doua din Superliga, sezonul 2023-2024, iar Florinel Coman a oferit un moment neașteptat în repriza a doua a meciului de pe Arcul de Triumf.

Florinel Coman a găsit pe teren un telefon aruncat de către un fan dinamovist și a încercat să își facă un selfie pentru a-i lăsa o amintire suporterului rivalei din „Ștefan cel Mare”.

Dacă Giani Kiriță a transmis că Florinel Coman ar fi trebuit să fie bătut pentru gestul făcut în timpul meciului cu Dinamo, Dumitru Dragomir este de altă părere. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal crede că Florinel Coman este „un tip inteligent” și ar trebui să fie felicitat că nu i-a dat telefonul arbitrului.

„Un tip inteligent Florinel. Mi-am dat seama că e băiat inteligent. În loc să dea telefonul arbitrului sau să îl dea înapoi a făcut un gest… Bravo, felicitări!

Din 10.000 de fotbaliști unul nu face gestul ăsta. Ăsta este gest de inteligență. Alții fugeau și îl dădeau arbitrului. Îl aruncau în tribună. Eu n-am vrut să mă duc la meci. Copiii mei au fost toți”, a spus Dumitru Dragomir, pentru fanatik.ro.

Cum a explicat Florinel Coman gestul făcut în timpul meciului FCSB – Dinamo 2-1

La finalul meciului FCSB – Dinamo, scor 2-1, Florinel Coman a vorbit despre gestul făcut în timpul partidei de pe „Arcul de Triumf”. Surprinzător, liderul din lotul vicecampioanei României a ținut să își ceară scuze în fața suporterilor echipei din „Ștefan cel Mare”.

„Nu avea folie și nu mi-a mers, nu am reușit. Puțin umor… Nici nu am văzut când a fost aruncat. Îmi cer scuze dacă a fost un gest urât, dar a fost o glumă, Nu a fost nimic altceva”, a spus Florinel Coman despre momentul în care a încercat să își facă un selfie cu telefonul unui fan de la Dinamo.

După primele două etape jucate în sezonul 2023-2024 din Superliga, FCSB se află pe locul doi în clasament, cu șase puncte, la egalitate cu CFR Cluj și Farul Constanța, însă cele două au un golaveraj mai bun.

De partea cealaltă, Dinamo este pe locul 14, fără niciun punct, după ce „câinii” au pierdut partida cu Universitatea Craiova din prima etapă, iar apoi au fost învinși de FCSB.

Publicat: 25 07. 2023, 12:53