Gigi Becali e încântat de David Ankeye, atacantul central de la Sheriff Tiraspol, pe care e dispus să plătească 1,1 milioane de euro și 20 la sută dintr-un viitor transfer.
Pentru a-l convinge să semneze cu FCSB, miliardarul din Pipera i-ar fi făcut africanului o ofertă generoasă în comparație cu ce avea în Moldova.
Sursele ProSport susțin că Becali e dispus să îi plătească 15.000 de euro, salariul lunar solicitat de agenții lui, iar contractul să se întindă pe 4 ani, ca și în cazul lui Luis Phelipe.
Finanțatorul roș-albaștrilor consideră afacerea ca fiind una cu un mare potențial de profit și convenabilă în raport cu alte transferuri realizate de-a lungul anilor, comparația fiind cu aducerea lui David Miculescu, pentru care a plătit o sumă asemănătoare, dar calitatea jucătorului nu a confirmat investiția.
Tratativele dintre FCSB și Sheriff Tiraspol pentru transferul atacantului nigerian în vârstă de 21 de ani sunt în plină desfășurare. În cursul zilei de vineri, Gigi Becali a anunțat că a reușit să obțină o „reducere” a sumei de transfer în valoare de 400.000 de euro, de la 1.5 milioane, cât au solicitat inițial moldovenii, la 1.1 milioane de euro.
„Da, și ăsta de la Sheriff. Nu l-am luat, negociez. Ei au cerut, până la urmă au ajuns de la 1.500.000 de euro la 1.100.000. Să vedem, nu sunt sigur. Aș vrea să-l iau, să vedem. Vreau să-l văd cum joacă cu Roma (n.r. în Europa League). I-am pus pe MM și toți să vadă, dar vreau să văd eu, e altceva. Acum sunt în post, cu rugăciune la Hristos. Domnul să facă, el să decidă dacă îl iau sau nu”, a spus finanțatorul liderului din Superliga, potrivit fanatik.ro.
Singurul detaliu care pare că a mai rămas de pus la punct în această tranzacție este legat de procentele dintr-un eventual viitor transfer. Pe de o parte, cei de la Sheriff solicită 30%, iar pe de altă parte Becali ar fi dispus să le cedeze moldovenilor doar 20 de procente.
Omul de afaceri din Pipera ar putea fi convins în cele din urmă să accepte condițiile clubului din Tiraspol, întrucât de David Ankeye se mai interesează în această perioadă și FC Copenhaga, iar danezii chiar au făcut o ofertă asemănătoare celei depuse de FCSB, în ceea ce privește suma de transfer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER