De ce nu îl vrea Gigi Becali pe Mihai Rotaru în cupele europene!

SURSĂ Profimediaimages
Vezi galeria foto - 10 poze

FCSB a reușit să câștige titlul de campioană a României după nouă ani iar Gigi Becali are planuri mari pentru următorul sezon de Superliga României.

Recent, latifundiarul din Pipera a dezvăluit de ce nu vrea ca Universitatea Craiova, echipă patronată de Mihai Rotaru, să ajungă în cupele europene.

De ce nu vrea Gigi Becali ca Mihai Rotaru să ajungă în cupele europene

FCSB este noua campioană a României, după ce a reușit un sezon foarte bun, în care a defilat în campionat. Astfel, Gigi Becali are planuri mari pentru echipa pe care o patronează și vrea să construiască un lot puternic, care să facă față atât în competiția internă cât și în cupele europene.

Latifundiarul din Pipera își dorește ca FCSB să ajungă în UEFA Champions League dar își dorește și un nou succes pe plan intern. Astfel, a dezvăluit recent care sunt motivele pentru care nu își dorește ca Universitatea Craiova, echipa lui Mihai Rotaru, să ajungă în cupele europene.

Gigi Becali crede că o calificare a oltenilor în cupele europene l-ar face pe omul de afaceri să investească sume importante în transferuri. Astfel, Universitatea Craiova ar deveni o contracandidată serioasă în lupta pentru titlu în următorul sezon de Superliga României.

„Eu nu îl vreau pe Rotaru în cupele europene, dar ei îl vor. Ei adică staff-ul. Ai mei de la FCSB spun altceva. Ei spun să fie Craiova în Conference League ca să obosească pentru campionat.

Eu zic să nu fie ca să nu aibă Mihai Rotaru curaj să investească. Eu am alte opţiuni, ei au alte opţiuni. Eu aşa gândesc. Aşa mi se întâmplă mie. Nu mai am curaj dacă nu se întâmplă”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Meci decisiv pentru Universitatea Craiova și Universitatea Cluj

Universitatea Craiova și Universitatea Cluj se întâlnesc duminică, 26 mai 2024, începând cu ora 20.00, în meciul de baraj pentru ultimul bilet care duce în preliminariile Conference League.

Înainte de acest meci important, echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a întâlnit-o și pe Oțelul Galați, în semifinala barajului pentru Conference League. Clujenii s-au impus cu scorul de 2-0, ambele reușite fiind semnate de către argentinianul Anselmo.

Echipa patronată de Mihai Rotaru a ajuns să joace meciul de baraj cu Universitatea Cluj după ce a ratat clasarea pe poziția a doua a clasamentului, care o ducea direct în preliminariile Conference League. Astfel, oltenii au terminat sezonul la două puncte în spatele celor de la CFR Cluj, care au reușit să ocupe poziția secundă a clasamentului.

Publicat: 26 05. 2024, 17:18