De ce nu mai merge, de fapt, Gigi Becali la meciuri, pe stadion! A recunoscut motivul real
FCSB, echipa lui Gigi Becali, a răpus-o pe Universitatea Craiova, scor 2-0, în cea de-a treia etapă a play-off-ului din Superliga.
După fluierul final, patronul roș-albaștrilor a dezvăluit adevăratul motiv pentru care nu mai merge la meciuri.
De ce nu mai merge, de fapt, Gigi Becali la meciuri, pe stadion! A recunoscut motivul real
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, susține că Dumnezeu l-a schimbat total și nu se mai consideră acel personaj „controversat” de acum câțiva ani.
Finanțatorul roș-albaștrilor a început să nu mai suporte muzica, înjurăturile sau gălăgia în general, iar acesta ar fi motivul pentru care a decis să nu mai meargă nici la meciurile echipei sale.
Prin urmare, se pare că stadionul a devenit un loc mult prea zgomotos pentru omul de faceri din Pipera.
„Nu mai vreau, nu mai suport gălăgia. Ca să înțelegeți trebuie să trăiți ca mine. Muzica, gălăgia, înjurăturile nu le suport. M-a schimbat Dumnezeu la 180 de grade.
Dacă o să fim mai devreme campioni, să zicem un meci, să merg ca să ne bucurăm cu toții împreună”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.
De ce s-a răzgândit Gigi Becali în privința Maybach-ului
Deși spunea că ar vrea să scoată Maybach-ul ca pe vremuri în cazul în care va deveni campion, Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, se pare că s-a răzgândit.
Omul de afaceri din Pipera susține că a fost cam arogant în ultima vreme și crede că Dumnezeu l-a pedepsit pentru trufie, așa că ar vrea să fie mai rezervat cu genul acesta de declarații.
„A fost extraordinar de bine. A făcut Dumnezeu ca să mă îndrepte pentru mândrie, pentru trufie. Băi, dai artificii? Stai că-ţi dau să vezi ce înseamnă! (n.r. – despre declaraţia lui Dan Şucu) Are dreptate perfectă!
Nu mai stau să mă laud, să mă mândresc, artificii şi trufie, ca Dumnezeu îmi dă să mănânc o bătaie de mă învăţ minte! (n.r. – Nu mai scoateţi Maybach-ul?) Nici Maybach, nimic, la revedere!”, spunea Gigi Becali după Rapid – FCSB 4-0, potrivit Sport.ro.