De ce riscă să-și distrugă cariera Cătălin Cîrjan. Transferul de la Arsenal Londra la Rapid București, criticat de impresarul lui Radu Drăgușin
Cătălin Cîrjan (22 de ani) riscă să își distrugă cariera, iar impresarul lui Radu Drăgușin a criticat decizia jucătorului lui Arsenal de a veni la Rapid București.
Considerat a fi o „perlă” a fotbalului românesc, mijlocașul nu a reușit să se impună la Rapid București, iar Bergodi l-a trecut pe linie moartă.
De ce riscă să-și distrugă cariera Cătălin Cîrjan. Transferul de la Arsenal Londra la Rapid București, criticat de impresarul lui Radu Drăgușin
Florin Manea consideră că întoarcerea lui Cătălin Cîrjan în România a fost o decizie eronată. Impresarul lui Radu Drăgușin este de părere că mijlocașul crescut la academia celor de la Arsenal ar fi trebuit să fi rămas în Anglia, întrucât intensitatea fotbalului britanic este foarte crescută, comparativ cu cea a celui din țara noastră.
„S-a întors Cîrjan. Eu zic că a făcut o greșeală să se întoarcă în România! Nu joci la Arsenal, bun, te duci la Bournemouth, Luton, Bradford. Sunt o grămadă de echipe și trebuie să încerci să rămâi în fotbalul mare.
Asta vorbeam și cu Radu Drăgușin. Nivelul antrenamentelor este ceva incredibil. În momentul când cobori acest nivel și te antrenezi la intensitatea de aici, pierzi foarte mult și este greu să te întorci. E diferență mare între Italia și Anglia, nu mai zic între România și Anglia”, a declarat Florin Manea, Sport.ro.
Cătălin Cîrjan a dezvăluit de ce a ales să vină la Rapid București
Cătălin Cîrjan nu a reușit să joace pentru prima formație a „tunarilor”. Românul a ales să vină, sub formă de împrumut, la Rapid București, pentru a debuta la nivel de seniori.
„Anul trecut jucam la Arsenal U23, marcam, dar toată lumea spunea că sunt la juniori şi îmi doream să vin să demonstrez la seniori ce pot face.
Eram sigur 90% că rămân la Rapid, am vorbit cu familia mea şi îmi doresc să continui la Rapid”, a mărturisit mijlocașul, potrivit Orange Sport.
Cifrele lui Cătălin Cîrjan
Cătălin Cîrjan a ajuns în 2019 la Arsenal Londra, unde a jucat 61 de meciuri, a marcat șapte goluri și a oferit patru pase decisive.
Ajuns în Giulești cu fast, tânărul nu a reușit să se impună, atribuindu-și un singur assist în 18 meciuri. În urma performanțelor sale, care nu l-au impresionat pe Cristiano Bergodi, Cătălin Cîrjan nu a mai jucat pentru Rapid din 19 ianuarie. Atunci, giuleștenii s-au impus cu scorul de 4-3 împotriva celor de la FC U Craiova.
- Cătălin Cîrjan a jucat doar un minut pentru echipa națională U21, în înfrângerea „tricolorilor” cu Norvegia, 2-3.
- Cota de piață a mijlocașului este de 400 de mii de euro, conform Transfermarkt.