De ce s-a supărat Gigi Becali pe Marius Șumudică. A făcut un transfer și s-a „ars” grav

Gigi Becali a dezvăluit de ce s-a supărat pe Marius Șumudică: afaceristul a adus un fotbalist la FCSB la sfatul antrenorului de la Gaziantep și s-a „ars”!

Mutarea a fost efectuată în vara lui 2023, iar jucătorul, deși a început ca titular, a plecat foarte repede de la liderul Superligii.

De ce s-a supărat Gigi Becali pe Marius Șumudică

Este vorba despre Damjan Djokovic, jucătorul care a semnat cu rivala Rapid după doar jumătate de an petrecută la FCSB.

Croatul colaborase cu Marius Șumudică în Arabia Saudită, iar Gigi Becali s-a sfătuit cu tehnicianul român în privința aducerii sale. După ce lucrurile n-au ieșit cum și-a dorit patronul roș-albaștrilor, acesta a precizat că nu se va mai lua niciodată după vorbele lui „Șumi”.

„Nu mă mai iau după Şumudică. Aşa m-am luat şi cu Djokovic. Într-un fel este bine că a plecat a plecat acolo unde trebuie să fie. Este bine. Am spus eu că nu e bine? Este foarte bine. Şi pentru mine e perfect”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

În vara trecută, după un meci foarte bun făcut de Djokovic la FCSB la scurt timp de la transfer, victoria 3-2 cu CSKA 1948 Sofia din Conference League în care a marcat de două ori, Marius Șumudică dezvăluia că i-a spus lui Gigi Becali să-l ia „cu ochii închiși” pe croat.

„La FCSB, l-am certat un pic pe Djokovic să nu mai vină lângă șesar și a dat două goluri. Asta i-am spus de un an de zile. El vine din linia a doua și are execuții. Golul doi este o execuție! Nici atacanții nu dau așa de bine. Un jucător util, am spus-o de la început.

M-a întrebat Gigi de el și i-am spus să îl ia cu ochii închiși, vine primul și pleacă ultimul de la antrenament. Drept dovadă, nici nu se accidentează. Mai departe, nu comentez schimbările”, spunea Marius Șumudică, la Digi Sport.

Publicat: 15 02. 2024, 14:19
Actualizat: 15 02. 2024, 14:20