„De ce să faci asta?”. Ilie Dumitrescu, nemilos după Craiova – FCSB 1-1
Un jucător al roș-albaștrilor a fost luat la țintă de Ilie Dumitrescu după Universitatea Craiova – FCSB 1-1.
Derby-ul finalului de tur regular din Superliga a fost presărat cu spectacol și momente tensionate între cele două tabere, lăsându-se cu trei eliminări. La finalul partidei încheiate la egalitate, 1-1, llie Dumitrescu a criticat alegerea lui Elias Charalambous de a-l introduce pe teren pe Baba Alhassan.
Ilie Dumitrescu, despre schimbările celor de la FCSB: „N-am înțeles”
Campioana Superligii a scăpat „printre degete” victoria în Bănie. Oaspeții au deschis rapid scorul prin David Miculescu și au avut șansa să își dubleze avantajul în prima parte a jocului, însă nu au reușit, deși din minutul 40 au jucat cu un om în plus, după eliminarea lui Vlădoiu.
În partea secundă au fost efectuate trei modificări în tabăra roș-albaștrilor, iar introducerea pe teren a lui Baba Alhassan în locul lui Alex Băluță l-a făcut pe Ilie Dumitrescu să aibă un verdict dur despre modul în care a tratat FCSB această partidă în partea secundă, pierzând pe mâna sa meciul din cauză că a renunțat la un jucător de profil ofensiv prea rapid, iar cele trei schimbări de la pauză nu au făcut diferența, în special Alhassan care a provocat și penalty-ul din care gazdele au egalat.
„N-am înțeles schimbarea asta, să scoți un jucător de profil ofensiv (n.r.- pe Băluță) și să-l bagi pe Alhassan. Echipa a arătat foarte bine cu Tănase și Băluță. De ce schimbi să joci cu doi închizători? Ca să iei o decizie de genul ăsta, trebuie să vezi ce s-a întâmplat în prima repriză. Din punctul meu de vedere, acolo s-a greșit”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digisport.
În minutul 62, Cicâldău a punctat de la 11 metri, iar finalul de joc a fost extrem de tensionat. În prelungiri FCSB a primit un penalty, dar după verificarea VAR s-a anulat decizia centralului și s-a acordat offside. Baba Alhassan a avut o intrare cu talpa la un adversar și a văzut direct cartonașul roșu, iar la scurt timp după el Joyskim Dawa a primit al doilea cartonaș galben și și-a lăsat echipa în 7 oameni, FCSB jucând finalul de meci și fără Pantea, jucător care s-a accidentat și Charalambous efectuase deja toate modificările.
Universitatea Craiova rămâne pe locul 5 cu 22 de puncte, după 15 meciuri, iar FCSB este pe următorul loc, cu 21 de puncte după 14 partide.
Elias Charalambous, despre modul în care a evoluat echipa în partea secundă a jocului: „A fost o nebunie”
Antrenorul FCSB a precizat unde a greșit echipa sa, după ce a pierdut două puncte importante în confruntarea cu Universitatea Craiova.
„La pauză am fost îngrijorat. Le-am zis băieților că sunt foarte îngrijorat. Aveam 1-0, adversarul juca în 10 oameni, iar în aceste momente poți să te gândești că este ușor. Din păcate, am făcut o parte a doua a jocului foarte rea. Am văzut ce s-a întâmplat ieri. Când adversarul joacă în 10 oameni crezi că este mai ușor. Vom vedea ce va fi cu Tavi. Trebuia să fim concentrați, să nu ne pierdem răbdarea. Trebuie să fie un mare exemplu pentru noi pentru că din păcate am pierdut azi cele trei puncte.
A fost o nebunie. Totul a fost rău pentru noi, accidentări, cartonașe roșii. Nu avem timp. Trebuie să ne reparăm greșelile pentru că în patru zile avem alt meci. Meciul durează 90 de minute și trebuie să fim concentrați. Sunt unele emoții pe care nu le poți controla. Adversarul când joacă în 10 oameni devine mai compact, iar noi am crezut că va fi ușor și am plătit pentru asta”, a declarat tehnicianul după meci.