Posibilitatea transformării CSA Steaua într-o societate pe acțiuni naște discuții interminabile. Gigi Becali, patronul FCSB, admite că lucrurile nu au cum să evolueze.
Gigi Becali este convins că Florin Talpan nu va fi de acord cu inițiativa suporterilor. „Ce să le dea Talpan? O să zică: ‘Banii statului, banii Armatei, păcăliți Armata’”, a declarat Gigi Becali la Fanatik.
Ulterior, Gigi Becali a anunțat ironic care sunt condițiile pentru care Florin Talpan ar accepta să ia parte la inițiativa lui Jean Pavel. „Dacă-l ia pe Talpan și îl pune președinte pe viață, să fie președintele Consiliului de Administrație și să-i dea lui 51%, atunci acceptă.
Să fie și antrenor, și preparator fizic. Oamenii ăștia bat câmpii, ei cred că se poate așa?”, a mai spus Gigi Becali.
Jean Pavel s-a gândit deja la varianta unei societăți pe acțiuni, iar fostul lider al galeriei „roș-albastre” i-a invitat pr totți cei interesați, însă nimeni nu va avea mai mult de 5%. Fiecare acțiune costă 10 euro, iar obiectivul îl reprezintă obținerea dreptului de promovare pentru sezonul 2024-2025.
Oficialii celor de la CSA Steaua nu-și vor dori să dețină controlul autoritar asupra echipei, în cazul în care alături de clubul ”roș-albastru” vor veni investitori privați.
Transformarea CSA Steaua din club de drept public în societate comercială sportivă pe acţiuni, aşa cum prevede Legea Sportului, ar da dreptului echipei bucureştene să promoveze în Liga I, aceasta fiind o soluţie „foarte accesibilă”, consideră preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
„Soluţiile merg în două direcţii – prima direcţie, modificarea Legii Sportului, sau, a doua direcţie, transformarea clubului într-o structură de drept privat. Modificarea Legii Sportului se poate realiza printr-o procedură parlamentară sau printr-o Ordonanţă de Urgenţă, dar odată promovat clubul în Liga I, afiliat la LPF, ar putea avea anumite dificultăţi în ceea ce priveşte licenţa UEFA, dacă pe parcurs îşi doreşte să se transforme din club de drept public în club de drept privat.
A doua direcţie, transformarea din club de drept public în club de drept privat, sub forma unei societăți comerciale sportive pe acţiuni, reprezintă din punctul nostru de vedere o soluţie foarte accesibilă.
Această soluţie reprezintă cea mai rapidă procedură, este legală, şi este cea care oferă o dezvoltare sustenabilă clubului. În 48 de ore s-ar putea realiza această trecere din club de drept public într-o societate comercială sportivă pe acţiuni, este o procedură legală. Regulamentul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii Sportului prevede expres acest lucru”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER